În ultimele două săptămâni, ITM Argeş a efectuat 161 de controale în scopul identificării cazurilor de muncă la negru, ocazie cu care 12 angajatori au fost depistaţi că aveau la lucru 15 persoane fără a avea contracte de muncă încheiate în formă scrisă.
Cei în cauză au fost amendaţi cu 60.000 de lei. De asemenea, în urma verificărilor inspectorii ITM au constatat şi alte deficienţe precum neevidenţierea orelor de muncă prestate de către angajaţi, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă neefectuat, netransmitere contract individual de muncă în Revisal.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe sunt comerţ, confecţii, alimentaţie publică, transport, construcţii, protecţie şi pază.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 151 controale fiind aplicate şase amenzi în valoare de 26.000 lei, iar printre deficienţele descoperite se numără lipsa instruirii SSM, lipsă control medical, necomunicare evenimente de muncă lipsă echipament de protecţie.