Amenzi pentru cei care nu își declară fosele septice individuale.
Primăria Municipiului Pitești, prin Serviciul Tehnic – Compartiment Protecția Mediului, anunță proprietarii spaţiilor conectate la sistemul individual adecvat de epurare că data de 30 octombrie 2022 este termenul limită pentru înscrierea în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate!
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, neînscrierea în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate de către persoanele fizice și juridice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
Detaliile referitoare la acest demers și formularele necesare înscrierii se regăsesc în anunțul postat pe site-ul instituției și sunt disponibile, accesând link-ul https://www.primariapitesti.ro/anunt-privind-inscrierea-in-registrul-de-evidenta-a-sistemelor-individuale-adecvate-pentru-colectarea-i-epurarea-apelor-uzate-articol746 .