În săptămâna trecută, 12-19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au desfășurat acțiuni de verificare a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19, în trenuri și în stațiile de cale ferată din județul nostru.
În cadrul activităților au acționat, în medie, zilnic, au fost verificate câte 10 trenuri, precum și câte 8 gări și halte CFR, pentru respectarea recomandărilor medicale, în special în privința respectării măsurilor de protecție de către persoanl și călători, alături de păstrarea unei distanțări fizice, precum și mentinerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Totoodată, au fost verificate peste 250 de persoane, peste 50 de autoturisme și 5 societăți comerciale.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, ca urmare a neluării măsurilor de protecție individuală.
Totodată, au fost desfășurate activități prevenitive în catrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieţi”. Mau multe detalii pot fi accesate gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, la link-ul: https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/comunicate/selfie-ul-pe-tren-nu-ia-like-uri-ia-vieti .
,,Polițiștii din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş, cu sprijinul colegilor de la celelalte structuri, vor continua verificările pentru ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.
Recomandăm tuturor persoanelor să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție în trenuri, în stațiile de cale ferată și în toate spațiile publice deschise”, transmite sursa citată.