22 de retaileri din 28 controlați de comisarii din cadrul Comandamentul Special Black Friday au primit amenzi totale în valoare de 359.000 de lei. De asemenea, comisarii ANPC au aplicat 3 avertismente și au propus dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte, pentru fiecare dintre operatorii economici sancționați.
Operatorii economici, 22 la număr, la care s-au constatat abateri și care au fost sancționați, au fost:
– Vabro Retail SA, Maramureș
– Artima SA, Cluj ( compania operează Carrefour Market)
– Meli Melo Fashion SRL, Cluj
– Sboujee Gold SRL, Cluj
– Laceworld Design SRL, Cluj
– Kvantum Sport SRL, Cluj
– Sport Vision Trading SRL, Cluj
– Birth Stone SRL, Cluj
– Inditex Romania SRL, Cluj ( compania opereaza Zara)
– B&B Collection SRL, Cluj
– H&M Henes&Mauritz SRL, Cluj
– Eroglu România SRL, Cluj
– Grand Bazar & Stock House Concept SRL, Oradea
– Smyk All for Kjds SRL; Oradea
– Kik Textillen und Non Food SRL, Oradea
– LPP România Fashion SRL, Bistrița ( compania operează Reserved, Cropp, House, Mohito and Sinsay)
– Studio Moderna SRL, Bistrița
– Modaverse SRL, Constanța (www.modaverse.ro)
Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:
– la comercializare se aflau produse la reducere, fără ca aceasta să fie aplicată din prețul de referintă
– nu există informații care să indice în mod clar și neechivoc data la care încetează oferta și faptul că aceasta se referă a stocul disponibil
– informări confuze pe site referitoare la reduceri la colecția nouă și la oferta de black friday (neconcordanțe între cele două secțiuni ale site-ului)
– prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea
– nerespectarea prevederilor legale privind afișarea prețurilor (prețnou și preț vechi barat), produsele având un singur preț afișat
– neconcordanțe între prețul afișat la raft și prețul de la casa de marcat
– prețuri ilizibile
– prețul vechi nu este barat, ci acoperit de eticheta cu cel nou
– etichetare dublă.