Șoferii ar putea primi amenzi mai mari dacă nu plătesc taxa de drum. E un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor. Oficialii mai doresc ca rovinieta să fie plătită pentru distanțele parcurse și nu pentru perioade fixe.
Șoferii care ies din localități fără să plătească taxa de drum vor fi sancționați mai aspru. Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Transporturilor, amenzile minime pentru autoturisme ar ajunge la 275 de lei, pentru microbuze la 3.100 de lei, iar la camioane la 11.900 de lei.
Pentru șoferii de camioane grele, amenzile ar putea ajunge la aproape 24 de mii de lei și vor pune presiune pe transportatori.
Majorarea amenzilor este motivată prin faptul că, din 2010 până în prezent, nu au fost actualizate sancțiunile, în timp ce în această perioadă, rovinieta s-a scumpit cu 20%. De asemenea, din 2015 până în 2021, numărul amenzilor pentru neplata taxei de drum s-a dublat.