Bând mai mult alcool decât îl ţin curelele, cum se zice, în decurs de numai câteva ore un tânăr s-a ales cu dosar penal şi apoi a fost internat la Psihiatria Spitalului Judeţean.
Miercuri-seară, după ce a dat pe gât mai multe pahare cu băutură, Marian P., de 19 ani, din Moşoaia, cazat la o pensiune de pe strada Violetelor din municipiu, a început să facă scandal.
A spart sticle şi geamuri, a rupt mobilă şi întrucât le-a fost imposibil să-l potolească, proprietarii localului au anunţat poliţia.
La locul incidentului a sosit un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Piteşti, iar tânărul a fost ridicat de oamenii pentru audieri şi pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru distrugere.
Imediat ce a ieşit din clădire poliţiei municipale a urcat în cartierul Războieni şi s-a căţărat pe o schelă ridicată la blocul C4 de unde ameninţa că se aruncă în gol.
După îndelungi negocieri, tânărul a fost convins de un poliţist local să coboare. Ajuns jos, a fost imobilizat imediat şi predat unui echipaj SMURD, care l-a transportat la Secţia de Psihiatrie Spitalului Judeţean Piteşti, iar medicii l-au internat pentru supraveghere şi tratament de specialitate.