Un argeşean s-a ales cu o amendă babană după ce a fost prins când transporta lemne fără documente legale de provenienţă.
Poliţiştii Secţiei Rurale Stâlpeni l-au depistat pe George Silviu A., de 31 de ani, din Coşeşti, care transporta pe DJ 731 din comuna Dârmăneşti cantitatea de 14,50 mc lemn de foc esenţă fag şi 3,50 mc lemn foc, esenţă gorun. Aceste aspect a fost stabilit după ce oamenii legii au verificat documentele, ocazie cu care au constatat că erau discordanţe în ceea ce priveşte datele trecute pe avizul de însoţire, care nu corespundeau din din niciun punct de vedere cu realitatea. În acest context şoferul, identificat ca fiind George Silviu A., de 31 de ani, din Coşeşti, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodia Bazei Experimentale Mihăeşti. Mai mult decât atât, poliţiştii au continuat cercetările pentru stabilirea provenienţei materialului lemnos şi au efectuat un control la un depozit de profil din comuna Coşeşti. Cu această ocazie, administratorul societăţii, în calitate de emitent al avizului de însoţire, a fost amendat cu 5.000 de lei pentru completarea necorespunzătoare a Registrului de intrări-ieşiri pentru materiale lemnoase.
Val. NICOLAU