Aceasta este amenda maximă pe care riscă s-o plătească Renault. După scandalul înşelătoriei Volkswagen, care a trişat cu testele de poluare ale automobilelor, Renault s-a conformat acestui sistem. Sub binecuvântarea lui Carlos Ghosn, emblematicul preşedinte al firmei de pe malul Senei, firma a fost cercetată de Direcţia Generală a Concurenţei din Ministerul de Finanţe şi găsită răspunzătoare pentru înşelătorie privind testele maşinilor diesel. Titlul prestigiosului constructor francez a pierdut imediat 4% la bursă.
Raportul de 38 de pagini o acuză pe Renault că „a utilizat o strategie care are ca obiectiv să falsifice teste de poluare prin reglarea rezultatelor acestora numai pe baza vitezei”. Raportul îi face răspunzători pe toţi cei din conducerea firmei.
Conform declaraţiilor unor salariaţi, Renault înşală autorităţile din 1990, când a instalat pe modelul Clio un software capabil să detecteze controalele. A fost găsit un e-mail din 2015 care specifică faptul că sistemul cade repede în pană în utilizare pe drum, dar rămâne eficace în timpul testelor. Într-un alt e-mail intern, care a căzut în mâinile ziariştilor, scrie: „Hyundai a fost sancţionat pentru mai puţin decât atât”.
Toate acestea au condus la deschiderea unei anchete pentru înşelăciune agravată. În momentul de faţă, trei judecători de instrucţie se ocupă de acest dosar. Toate problemele privesc 900 de mii de vehicule şi o cifră de afaceri de 16,8 miliarde euro.
Am avut prilejul să vorbesc cu un cunoscător al lui Renault. Omul nr. 2 al firmei, Thierry Bollore, a declarat că „Renault nu trişează şi că toate vehiculele au fost omologate în conformitate cu legislaţia”.
L-am întâlnit pe dl. Ghosn la Paris la finalizarea unor documente privind cumpărarea firmei Dacia. Sunt traducătorul în română a contractului de cumpărare a firmei din Mioveni. Mi-a făcut impresia cuiva care ştie ce vrea şi ce spune şi că, dacă nu este informat, nu spune nimic. Este greu de crezut că o firmă aşa de cunoscută a făcut o astfel de eroare. Vom vedea ce spun judecătorii de instrucţie care mai sunt disponibili. Pentru că sunt foarte solicitaţi şi în dosarele privind candidaţii la preşedinţia Republicii. Vă ţin la curent.
Alex HOROVEANU