Piteştiul a intrat pe agenda de dezvoltare a unui mare investitor, PK, pentru realizarea unui centru comercial şi rezidenţial în zona cartierului Tudor Vladimirescu, plus a unui pasaj rutier peste strada Lânăriei. Pentru un astfel de obiectiv de anvergură sunt necesare documentaţii foarte elaborate, impuse prin proceduri legale alambicate şi neperformante, care frânează excesiv dezvoltarea afacerilor şi bunul mers al economiei, după cum spune omul de afaceri Gheorghe Badea, investitor şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş. Badea avansează şi un termen în care investiţia s-ar putea concretiza.
„Cu multă răbdare şi tenacitate se pare că s-au depăşit obstacolele iniţiale şi că se intră în linie dreaptă. Astfel, în continuare se lucrează la obţinerea tuturor avizelor necesare conform normelor în vigoare, sperându-se ca în circa 10 luni să se finalizeze partea nevăzută a acestei investiţii. Dacă nu vor apărea anomalii legate de eventuale contestaţii, obiectivul ar putea fi gata în trei ani! Este foarte important de accentuat faptul că proiectul nu implică renunţarea la activităţile industriale din zonă, ci relocarea proceselor de fabricaţie. Beneficiile noului proiect compensează însă dificultăţile relocării. Pe de o parte, centrul comercial va contribui direct la crearea de noi locuri de muncă şi va susţine regenerarea urbană prin facilităţile economice, comerciale şi culturale care vor fi create. Pe de altă parte, pasajul rutier şi pietonal care va fi construit va rezolva o problemă cronică a zonei Tudor Vladimirescu, respectiv izolarea faţă de principala rută de acces în oraş – mă refer aici la bulevardul Republicii. Apreciez receptivitatea Primăriei şi a Consiliului Local şi disponibilitatea de a găsi soluţii reciproc avantajoase pentru dezvoltarea urbanistică. Construcţia va avea toate avizele de mediu necesare, va fi armonios integrată în ecosistem şi va contribui la regenerarea şi transformarea urbană!”, afirmă Gheorghe Badea.
Un Comentariu
NIR
” în circa 10 luni să se finalizeze partea nevăzută a acestei investiţii. Dacă nu vor apărea anomalii legate de eventuale contestaţii. Am aflat când va fi gata MALL-ul din Tudor Vladimirescu! ”
– Buna zisa, ca nici nu incepu …. „nevazuta” !