Piteştiul nu a fost scutit de alunecări de teren (în special pe fondul precipitaţiilor abundente). Configuraţia pe terase a oraşului chiar a favorizat acest fenomen. Au fost astfel de alunecări în mai multe zone, una de amploare, în Zamfireşti, fiind remediată anul trecut. În 2017 sunt alocate fonduri pentru două astfel de zone. Prima este în Parcul Lunca Argeşului (unde se construieşte un dig de protecţie a malului drept al râului Argeş) şi a doua pe strada Caporal Pătru. Prima investiţie este a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului, a doua – a Administraţiei Domeniului Public. Pentru lucrările la dig (începute anul trecut) sunt prevăzute două milioane lei (dintr-un total de 4,32 milioane lei), iar pentru strada Caporal Pătru suma pentru 2017 este de 700.000 lei (dintr-un total de 1,43 milioane lei).
Claudiu DIŢA