Există o părere unanimă conform căreia nimic nu ni se datorează din ceea ce există. Felul nostru de a trăi, regulile şi obiceiurile noastre, ceea ce ştim, toate le datorăm părinţilor şi bunicilor noştri. Noi nu facem decât să-i urmăm, să-i imităm sau să repetăm ceea ce ne-au învăţat ei. În mod esenţial, tot ceea ce reglează viaţa noastră de zi cu zi este primit de la părinţi, mari obligaţii şi gesturi mărunte, toate provenind dintr-un trecut fondator.
Drept care, împrejurările care ne-au însoţit naşterea ne influenţează toată devenirea noastră istorică. Sunt nişte împrejurări asemănătoare cu situaţia dintr-o poveste despre un om aflat între două vârste, care, obosit, s-a întins pe iarba moale de lângă un izvor. În faţa lui se vedea o pădure, iar peste creasta acesteia, cerul păstra încă ceva din focurile amurgului abia trecut. Curând, drumeţul nostru a căzut într-un somn adânc, atât de adânc, încât nici visul nu a putut pătrunde în sufletul lui. Când s-a trezit, soarele era sus, dar răcoarea dimineţii îi scălda încă fruntea. Bărbatul s-a uitat în jurul său, a căutat să-şi aducă aminte de cele petrecute în ajun, să-şi dea seama de locul unde se afla. Înclinându-se apoi spre izvorul de lângă el, pentru a-şi răcori faţa cu apa rece, şi-a văzut chipul în apă ca într-o oglindă. Un chip care nu mai era al unui om aflat la mijlocul vieţii, aşa cum era el în realitate, şi nici al unui bătrân cu plete şi cu barba albă, cum se aşteaptă cititorul să arate, ci chipul unui copil. Dormise zeci de ani, dar timpul o luase înapoi, fără să mai respecte trecerea lui naturală.
Prin urmare, alegoria aceasta îmi serveşte pentru a prezenta, în mod sugestiv, situaţia societăţii noastre. Uimirea pe care a resimţit-o omul respectiv în faţa imaginii din apa izvorului este asemănătoare cu cea pe care o încearcă astăzi poporul român în faţa propriului său caracter. După mulţi ani de istorie zbuciumată, am ajuns să fim liberi, iar ceea ce se întâmplă în zilele acestea în ţara noastră, deci după treizeci de ani de democraţie vest-europeană, nu este altceva decât exprimarea liberă a caracterului nostru; o exprimare care are prea puţină legătură cu istoricul chip al poporului.
Trăim în voia instinctelor, de parcă am fi nişte copii lipsiţi de grija părintească şi care se educă de la sine pe străzile oraşelor, preluând din societate doar viciile şi mizeriile ei. Am păstrat cele mai multe din prejudecăţile părinţilor, dar nu mai avem credinţa lor, avem neştiinţa, dar nu şi virtuţile lor, am înlocuit devotamentul cu egoismul, a slăbit legătura logică dintre opinii şi convingeri, fapte şi comportament. Am descoperit noi motive de ură reciprocă, privindu-ne unii pe alţii plini de invidie, provocând ceea ce se cheamă „războiul româno-român”. Suntem fascinaţi de cele văzute la alţii, dar fără să avem şi civilizaţia lor. Suntem posedaţi de gustul luxului, de supremaţia modei, de pasiunile cele mai josnice ale sufletului omenesc.
Ca atare, învăţăturile părinteşti de altădată îşi pierd din semnificaţie şi apar azi alte „învăţături” cu un altfel de conţinut, unul în care se prevede ca acela care şi le însuşeşte să aibă putinţa de a parveni.
Or, în momentul în care învăţăturile părinteşti nu-şi mai au căutarea, copiii rămân numai cu câteva reflexe culturale. Astfel de reflexe sunt „Învăţăturile lui Păcală către finul său Tândală”, destinate celui care doreşte să parvină, să se realizeze social. Însă, cândva, poporul acesta s-a bucurat de adevărate învăţături. Şi amintesc aici doar „Învăţăturile către tineri ale lui Antim Ivireanul” şi „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Învăţăturile lui Neagoe, de exemplu, reprezintă „întâia mare carte a culturii româneşti” (Constantin Noica, „Pagini despre sufletul românesc”, 1991). Ele conţin percepe morale, religioase sau sfaturi general omeneşti adresate de către domnitorul muntean fiului său Teodosie. În capitolul VII, voievodul Neagoe îl sfătuieşte pe fiul său cum să se aşeze la masă şi cum să mănânce şi să bea. Este unul dintre cele mai importante capitole şi, prin informaţiile istorice pe care le cuprinde, putem reconstitui o imagine a societăţii feudale româneşti la începutul secolului al XVI-lea. Este o primă încercare de a teoretiza o etichetă de Curte. Coordonatele social-morale ale „curţilor” vechii boierimi au fost fixate de Neagoe Basarab. Voievodul muntean a cercetat atent ceremonialul „curţilor” de prin alte părţi, dând un strălucit examen de comportare voievodală în clipa când sfinţea măreaţa Mănăstire a Curţii de Argeş, în prezenţa Patriarhului de la Constantinopol, a mitropoliţilor ortodocşi din ţările vecine, a călugărilor de la mănăstirile din Muntele Athos şi a mai multor feţe de seamă. În „Învăţăturile” sale, Neagoe Basarab îi explică fiului său, Teodosie, ceremonialul curţii, dându-i alteori sfaturi cum să-i cinstească pe boieri şi pe slugi, cum să judece, cum să domnească. Deci, alte vremuri, alte moravuri.
12 Comentarii
Anonim
Cred ca azi nu se mai vorbeste de moravuri, ci de naravuri!
Anonim
Daramarea guvernului dancila a fost naravul lui iohannis. Acum din acest narav au aparut alte raravuri, adica naravul celor din opozitie dupa putere.
Anonim
IPOCRIZIA (Minciuna). Păcatul moral originar al celor care vor să pară ce le-ar plăcea lor să fie, dar NU sunt, ba chiar SUNT…CONTRARIUL sau, mai rău, CONTRADICTORIUL a ceea ce susțin, demagogic, mai MEREU… când apar …”în public” şi se „făloşesc” în fața celorlalți/PROSTIMII/(şi nu mă refer aici la ipocrizia intelectuală şi culturală, notorie, a unor editorialişti (de presă)/deontologi/moralişti etc.)…E atât de folosită butada care ar vrea să scuze ipocrizia : „Fă ce zice popa, nu ce face el”sau „Securiştii sunt odioşi, dar sunt băieți…patrioți” Adică, victimele lor sunt VICTIME , dar…COLATERALE şi, oricum, nici victimele Securității nu au fost/nu sunt chiar…Isus Cristos”! Arogant, Ipocrit, Cinic, chiar Criminal (Penal , juridic)! Nu mă leg aici de „cultura” …filologică a lui Gheorghe Savu (o fii (?) în ce priveşte… lb. slavonă (veche) folosită la scrierea operelor lor de primii cărturari români -printre care şi Domnitorul Țării Româneşti Neagoe Basarab (1512-1521), autorul celebrei opere de filosofie politică şi morală creştin-ortodoxă „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, lucrare în spiritul celebrei „IL PRINCIPE” a lui Niccolo Machiavelli, ci mai degrabă, la fariseismul/ipocrizia politică, moral-cetățenească a a peste 50%+1 dintre românii, care au ales în 2014, ca PREŞEDINTE al României pe cetățeanul Klaus Werner Iohannis care era,atunci, cercetat în numeroase Dosare penale (s-au închis după ce a fost ales Preşedinte ca prin farmec !). Apoi, mă refer la IPOCRIZIA parlamentarilor actuali, aleşi în 2016, din Parlamentul României , fie de la Putere, fie din Opoziție, care în loc să apere Constituția, statul, România de ABUZURILE (contra) şi ÎNCĂLCĂRILE voite, cu atitudine de dispreț şi BATJOCURĂ (penale) la adresa oricărui cetățean al României (fără deosebire) şi să-l SUSPENDE din funcția de PREŞEDINTE , ca apoi să fie DEMIS de poporu batjocorit, l-au…APLAUDAT şi îl aplaudă (în continuare!) pe Iohannis, ba îl şi ridică în slăvi când amenință poporul român cu alte şi alte …măsuri discreționare, anti Constituționale, antipopulare şi anti-naționale, dar în interesul Dictaturii personale !…Iar Gheorghe Savu , în timpul ăsta, publică…”editoriale” de…pseudofilosofie !! Fără comentarii !?
Anonim
E perfect adevărat! Oricum, si comentariile sunt citite, poate chiar numai ele.
Boni
Bre, fii atent acilișea, că te-am învățat până te-am prostit de tot. Când (te) întrebi, referitor la cultura filologică a domnului Savu, dacă ,,o fii (?)” iar dai cu mucii în fasole, în cel puțin două sensuri: gramatical/ortografic și științific. Să treci pe la casierie!
Boni
P.S. Referitor la comentariul lu’ tălică despre sasul retard, chapeau bas!
Studentii
The Best! Savu
Anonim
Savu e mare, Savu e tare!
Anonim
Probabil, de aceea (că e „mare” & „tare” !?) este foarte bine primit/ă în …SALONUL dvs. …care se laudă că nici el („salonul de primire”, adică)… „NU ştie…CARTE” ! 😗☺😁😃😨😷 …spre deosebire de …matroană😗 şi patron !!😎 ?…
Decebal
Aveti dreptate domnule Savu.
Din pacate societatea parintilor era legata foarte mult de rural, de comunitate. Acum mentalul este infulentat de metropole, aglomeratii socilale unde de fapt esti singur.
Decebal
infulentat=influentat, ……scuze
marin
Interesant articol! Eu cred în proverbul românesc ,,cine nu are bătrâni să-și cumpere!” E vorba de principiile morale sănătoase pe care le considerau mod de viață. Învățăturile domnitorului pentru fiul său reprezintă un îndreptar pentru toți copiii, din toate timpurile.