Alocația de stat pentru copii ar putea intra mai devreme.
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă a USR prin care dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului.
La acest moment, legislația prevede ca alocația să se dea începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul.
„Dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii. Calculul alocaţiei de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua naşterii copilului şi ultima zi a lunii respective, în cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul”, scrie în proiectul de act normativ.
În continuare, modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Foto descriptiv / Sursa b1.ro