Inspiraţi parcă de locatarii blocului Mobilux, care le solicită autorităţilor locale să instaleze bariere cu cartelă de acces în parcarea imobilului, şi cetăţeni din cartierul Găvana III doresc să fie consultaţi de municipalitate înainte de a se lua o decizie care-i vizează. În acest sens am primit o scrisoare de la Remus Dănilă, care locuieşte pe strada mitropolit Antim Ivireanu. Iată ce relatează cititorul nostru:
Restricţii nejustificate
„Vă semnalez faptul că pe această stradă au fost instituite măsuri de restricţionare a staţionării vehiculelor pe ambele sensuri. Sunt surprins de o asemenea măsură, în condiţiile în care această stradă din categoria a IV-a de folosinţă locală, cu trafic auto foarte redus, asigură accesul la locuinţe, dar şi pentru servicii curente sau ocazionale. Practic, această cale rutieră nu are dublu acces (pe la ambele capete, n.r.), fiind o fundătură. Mai grav este că s-a luat această măsură fără consultarea prealabilă a majorităţii celor care locuiesc în zonă, iar prin această decizie o să se creeze disensiuni atât între locuitorii acestei străzi, cât şi între autorităţi şi cei care o utilizează. E imposibil să nu staţionezi pe respectiva cale rutieră, ţinând cont că aici sunt construite patru blocuri noi, că funcţionează un lăcaş de cult, un centru educaţional, un supermarket, un centru de înfrumuseţare, cabinete medicale particulare etc. Unde să oprească maşinile de marfă sau cele de intervenţie în caz de avarie la reţeaua de utilităţi ori ale serviciului de salubritate?”
Să ţină cont de oameni
„În altă ordine de idei, continuă relatarea, pe bulevarde şi pe străzi principale – şi nu numai – din Piteşti trotuarele sunt ocupate de maşini, din două benzi de deplasare doar una mai este disponibilă şi toate acestea fără indicatoare prin care să fie semnalizată vreo restricţie (mai ales în cartiere). Chiar aşa de importantă este considerată această fundătură? De aceea facem apel la administraţia locală ca, înainte de a lua o decizie care se răsfrânge asupra celor care locuiesc în zonele vizate, cetăţenii să fie consultaţi pentru a fi găsită soluţia cea mai bună şi, mai ales, să se ţină cont de părerile oamenilor”. Pentru a-şi argumena opinia, Remus Dănilă ne-a ataşat şi câteva fotografii sugestive, unde străzi precum Liviu Rebreanu, Ion Fundescu, Panselelor etc, unde traficul auto şi pietonal e mult mai intens decât pe mitropolit Antim Ivireanu, au trotuarele ocupate de maşini fără a exista vreo restricţie.
Observaţii corecte
Referitor la acest ultim aspect, cititorul are perfectă dreptate. Şi noi am semnalat în repetate rânduri că maşinile sunt trase sub balcon ocupând trotuarele, în timp ce parcările din spatele blocurilor nu sunt ocupate la capacitate şi pietonii sunt obligaţi să coboare pe carosabil, expunându-se riscului de a fi accidentaţi. În ceea ce priveşte strada mitropolit Antim Ivireanu, dl Dănilă are parţial dreptate, în sensul că strada nu se înfundă, ci iese pe lângă pădure în drumul care face legătura între cartierele Trivale şi Găvana, însă mai bine de jumătate este aproape impracticabilă, întrucât acolo nu s-au făcut niciun fel de amenajări. Observaţiile dânsului ni se par însă cât se poate de justificate şi le transmitem factorilor decizionali, în speranţa că opinia piteştenilor chiar contează pentru autorităţile locale.
Val. NICOLAU
2 Comentarii
Romanul
de ce nu isi parcheaza masinile in curti?
Mai roman
Stimate domn, blocurile nu au curti.
Sau v-ati referit la parcarea masinilor in curtea bisericii?