Alexandru Pelici, OUT de pe banca lui FC Argeș, după doar 4 etape.
După patru etape disputate în al doilea eșalon al României, retrogradata FC Argeș nu a reușit să bifeze nici măcar o victorie în startul noii ediții. Iar asta a dus la modificarea staff-ului tehnic.
Alexandru Pelici, care se afla la FC Argeș de la sfârșitul lui iunie, a părăsit postul de antrenor principal al echipei după doar patru meciuri în care a stat pe bancă.
„Clubul FC Argeș anunță oficial că începând de astăzi, Alexandru Pelici nu va mai continua să ocupe poziția de antrenor principal al echipei noastre. Menționăm totuși că lui Alexandru Pelici i se va atribui în perioada imediat următoare o altă funcție în organigrama clubului FC Argeș.
Ne asigurăm suporterii că vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne îndeplini obiectivul propus, respectiv revenirea la finele acestui sezon pe prima scenă a fotbalului românesc. Vă mulțumim pentru susținere!”, se arată în comunicatul emis de FC Argeș.
(Foto: DigiSport.ro)