Ales din Curtea de Argeș, în incompatibilitate.
Agenția Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 12 aleşi locali, anunţă instituţia. Printre aceștia se numără și un ales din Argeș.
Este vorba despre POPESCU MARIUS VIOREL, Consilier local în cadrul C.L al Mun. Curtea de Argeş, Jud. Argeş.
Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit ANI, în perioada 06 decembrie 2017 – 08 mai 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de Manager interimar al Spitalului Municipal Curtea de Argeş şi funcţia de consilier local, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.