Mihai Golescu

Mărturisesc că mă las prins şi eu în atmosfera asta de sărbătorire a Centenarului Unirii. Face parte din fiinţa acestei naţii, deci şi a mea. Nu mă las neapărat entuziasmat de plimbarea unei flăcări din comună în comună, deşi la început am fost – ba chiar am şi scris – dar să-mi încălzesc cugetul la dogoarea spirituală a unui simpozion consacrat Unirii celei Mari asta se mai iartă, nu?! Chiar şi de „haştagi”. Cu atât mai mult cu cât evenimentul se întâmplă într-o vatră de românism pur, la Domneşti. Pe de altă parte, nu puteam să nu fiu alături de colaboratorul nostru, medicul Tiberiu Stănescu, invitat de prof. George Baciu la Simpozionul „România Centenar. Unire-n cuget şi-n simţiri”, organizat de primăria şi consiliul local al comunei Domneşti. Invitat ca unul dintre cei care scriu în cartea „Unirea-i lacrimă şi dor” (antologie), lansată cu acest prilej. Care publică un text scurt, dar însufleţitor şi ameţitor „Miracolul unirii trăieşte în noi”.

Mă întreb chiar dacă trăieşte. Cred că, în cel puţin o parte din noi, da. Chiar dacă de atunci s-au consumat o sută de ani. Şi colegei mele de platou, Cristina Munteanu – la emisiunea în care l-am invitat pe arhiepiscopul Calinic Argeşeanul să ne împărtăşească oarece contribuţii ale bisericii la înfăpturiea Unirii – i se părea că doar printr-un miracol se explică faptul că românii au realizat Unirea pe fundalul istoric al celor trei imperii care se destrămau. Păi, dacă-i vorba despre un miracol, cum scria şi George Brătianu altădată, atunci aşa se explică şi de ce am sfinţit ieri o „Catedrală a Neamului”, concepută pe vremea lui Carol I, ca prinos la cucerirea Independenţei. Şi se explică şi altele, mai puţin ideea haştagiştilor de a protesta în stradă chiar în ziua când sărbătorim Centenarul Unirii. Dar mai este timp şi de răzgândire, nu doar de răzmeriţă după model francez.

Cu George, şoferul, cu dl Stănescu şi dl Georgescu, coleg de şcoală primară al colaboratorului nostru, alergăm pe marginea Râului Doamnei ca să ajungem cât mai repede în comuna cu nume domnesc. De unde dl Stănescu ar vrea să cumpere mere domneşti, fiindcă aşa i-a dat pricaz soţia. S-a mai ridicat ceaţa, şoseaua se vede ceva mai bine, dar e cârpită rău şi ne zguduie al naibii. Aproape de Domneşti, un banner ne face cu ochiul şi ne invită să bem lapte de la firma „Mumu”, un altul ne îmbie să cumpărăm ceva lemne de la „Ieftănache”. Nu s-ar zice că n-au umor şi inspiraţie ruralii noştri oameni de afaceri. Mai ales domnişani.

Deschidem uşa Bibliotecii publice „Luca Paul” tocmai când acad. Gh. Păun vorbea că, în ţară, mai avem doar două instituţii serioase care cinstesc, tot  serios, cum altfel, Unirea. Săpate şi ele la rădăcină. Una este Academia Română, care a editat o sumă de cărţi consacrate idealului naţional, alta este Armata Română, sub al cărei scut s-a făcut Unirea. Idee regăsită apoi, apăsat şi documentat, în alte două comunicări susţinute, la simpozion, de istoricul George Rotaru şi de soţii Rodica şi Marian Nicolae din Piteşti. Mă uit în jur, favorizat şi de lungimea ultimei luări de cuvânt, a fam. Nicolae: în sala bibliotecii s-a adunat o parte a intelectualilor din Curtea de Argeş, Câmpulung şi Piteşti, invitaţi de prof. Gabriel Zăvoianu, care este şi primar.

Primar, primar, dar inima de profesor îl îndeamnă să-i dea Cezarului ce este al Cezarului, adică să aducă un omagiu ideii care ne-a adunat în jurul aceleiaşi mese cu o sută de ani în urmă. Un îndemn, pe cale de consecinţă, s-o facem şi azi! Cum, în intervenţiile lor – unele totuşi lungi ca-ntr-o zi de post, de! – au făcut-o prof. Constantin Voiculescu,  muzeograful Adrian Stănilă, George Robert Mitrache, Cezar Bădescu ş.a.

Şi totuşi, istoria a fost şi vitregă cu noi, nu ne-a scăldat doar în miracole. Dacă ne uităm acum în jur, de pe creasta Centenarului Unirii, vedem bine că firul roşu care ne-a încins inimile nu mai este străbătut de fiorul unionist de altădată. Dezinhibată de ideologia comunistă şi dezorientată totodată de nonvalorile care s-au căţărat la putere, ţara se află în derivă, nu-şi află nordul, deşi părea să-l fi găsit în familia europeană şi-n NATO. În jurul cui să strângem azi rândurile? Cele mai bune răspunsuri la această întrebare le-a dat, la Simpozionul Unirii de la Domneşti, acad. Gh. Păun. Cred că ar trebui să-l invităm să reia tema, vineri, 21 decembrie, când ne propunem să premiem câteva dintre excelenţele Argeşului şi când aniversăm şi noi împlinirea a 30 de ani de când edităm seria nouă a Argeşului. De acord?

După cum ar merita să invităm şi o altă excelenţă a Argeşului, poetul George Baciu, care iată cum vede ţara la „1 Decembrie”: „Ţara mea cu doine sfinte,/ Azi de a ta sărbătoare,/ Cheamă-ţi fiii ca să facă/ Din nou România Mare./ De la Tisa, pân’ la Nistru/ Să alerge iarăşi dorul,/ Iar pe buze rugăciunea/ Să ne fie Tricolorul”.

Distribuie pe Facebook