Conferința județeană de alegeri de la PNL Argeş va avea loc pe 7 mai, conform unei decizii luate în recenta şedinţă a Biroului Politic interimar al organizaţiei. Cu acelaşi prilej, Alina Gorghiu a anunţat că fostul președinte al PNL Pitești, Gelu Tofan, şi-a retras contestația privind dizolvarea Biroului Permanent Local al filialei. Motivația: „Nu ne opunem reorganizării PNL Pitești și implicit vom sprijini alegerile din cadrul organizației municipale, având în vedere situația sensibilă internațională de la granița României”.
„Iani” Popa, secretar de stat
În altă ordine de idei, BPJ al PNL a votat în unanimitate propunerea Alinei Gorghiu privind numirea lui Ion („Iani”) Popa în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Transportului și Infrastructurii, acesta fiind considerat „un politician cu o vastă experiență politică și administrativă”, după cum anunţă biroul de presă al partidului.