Sâmbătă, 30 martie, a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor la funcția de președinte al PNL Argeș și la funcțiile de conducere din cadrul Biroul Politic Județean.
Pe data de 7 mai va avea loc Comitetul de Coordonare Județean în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere a PNL Argeș. Așadar, acestea sunt candidaturile care au fost depuse și înregistrate la Secretariatul General:
“Facem echipă la PNL Arges! Alegerile vor fi în 7 mai. S-au înscris mulți colegi care au dovedit că pot construi un program liberal pentru Argeș 2024! La funcția de președinte al PNL Argeș suntem 3 candidați, semn de democrație și de sănătate pentru organizație! Mă bucur că sâmbătă va fi competiție!
Sunt argeșeancă și doresc ca județul să se dezvolte pe principii de dreapta. Și primul pas implică să construim o organizație PNL cu perspectivă bună pentru 2024, manageriată de o conducere legitimată prin vot. Suntem într-o zodie politică complicată, dar vom arată că știm ce avem de făcut!”, a fost mesajul postat de Alina Gorghiu pe Facebook.