Telenovela ieşirii de la guvernare a ALDE este de-a dreptul comică. În timp ce Călin Popescu Tăriceanu şi alţi apropiaţi ai săi au rupt legăturile cu PSD, unii miniştri şi secretari de stat ai ALDE nu se dau duşi de pe scaunele moi pe care au fost cocoţaţi după alegerile din 2016. Iar în Argeş, situaţia e şi mai şi: ALDE conduce bine-mersi, alături de PSD, judeţul şi mai multe localităţi. Şi toţi oamenii ALDE din instituţiile deconentrate au rămas pe loc.
Gustul dulce al mierii
Simona Brătulescu, şefa ALDE Argeş, continuă să ocupe fără probleme funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Adrian Bughiu a ajuns subprefect pe filiera ALDE, iar acum e tot în funcţie, ba chiar se aude că ar cocheta cu PSD. Sunt directori de instituţii deconcentrate care, de asemenea, nu se dau duşi.
Cotidianului nostru a relatat pe larg despre această situaţie într-un articol de dată recentă. Da, nu e o situaţie anormală în România (deşi în orice altă ţară ar fi o abatere de la bunul simţ politic). S-a rupt de câţiva ani USL: oare liberalii ajunşi directori în acea perioadă nu mai sunt directori la diverse instituţii deconcentrate, deşi PNL pozează acum în mare opozant al PNL la nivel naţional şi local? Oare Geta Armanaschi de la Vamă, Elena Grigorescu de la Agenţia pentru Prestaţii Sociale, Violeta Nedelcu de la Protecţia Consumatorilor şi alţii ca ei nu mai sunt directori? Ba sunt! Şi în judeţ există directori de pe vremea când la putere era PDL (unii au schimbat tabăra, trecând la PSD)! Şi atunci despre ce vorbim? Nu despre gustul mierii de la care nu se dau duşi cei ajunşi la putere?
Cu o floare…
Linia de la centru a partidului este urmată coerent doar de Ionuţ Olariu, consilier local al ALDE Piteşti. Acesta şi-a exprimat public bucuria ruperii relaţiilor cu PSD şi a început să critice administraţia condusă de Cornel Ionică (PSD) cu şi mai mare sârg: ba că nu îi răspunde la solicitările privind salariile din primărie şi din instituţiile subordonate, ba că Ionică s-ar opune transformării pădurii Trivale în arie protejată, ba că Primăria Piteşti nu premiază cu bani elevii cu rezultate bune la evaluarea naţională şi la bac etc. Avântat, i-a criticat mai tare decât trebuia pe toţi primarii PSD şi a fost luat la ochi de edilul-şef din Albota, Ion Dumitru, care l-a admonestat. „Nu, că dumneavoastră sunteţi OK”, a replicat spăşit Olariu…
Şef nou la ALDE Piteşti
Pe de altă parte, conducerea ALDE Piteşti s-a schimbat, în fruntea partidului aflându-se din această lună cunoscutul avocat Cătălin Gherzan, care este şi managerul unei instituţii private de învăţământ. El e susţinut de Simona Brătulescu şi de deputatul Andrei Gerea, în vreme ce fosta „stea” a ALDE, Robert Tudorache, a intrat în dizgraţia conducerii judeţene a partidului. Cât despre PSD Argeş, nici nu ai zice să vin alegerile prezidenţiale şi că e nevoie de mobilizare exemplară. Ai spune mai degrabă că e un concurs de tras la ţintă, „arcaşii” şi, respectiv, „ţintele” fiind, cu rândul, chiar membrii de partid cu funcţii şi ambiţii pe măsură.