Astăzi, de la ora 18, divizionara a doua de fotbal CS Mioveni va susţine un nou test de verificare. Elevii lui Alexandru Pelici vor juca pe stadionul din Mioveni în compania echipei CS Ştefăneşti din Ilfov. Adversara este o formaţie de liga a III-a, care în sezonul trecut s-a clasat pe locul zece în seria a treia. Acesta este al treilea amical al acestei veri, după cele cu AS Râşnov şi AS Zărneşti, ambele câştigate cu 6-0, în cadrul cantonamentului de la Cheile Grădiştei.
Apropo de cantonamentul recent încheiat, noul antrenor al echipei CS Mioveni, Alexandru Pelici, s-a declarat mulţumit de cele două săptămâni petrecute la Cheile Grădiştei. „A fost un cantonament reuşit, mai ales pentru că nu am avut jucători accidentaţi, care să piardă mai mult de un antrenament. Din punct de vedere al acumulărilor, băieţii sunt în grafic, au muncit mult şi sperăm ca acest lucru să se vadă de acum încolo şi mai ales atunci când va începe campionatul. Am făcut o pregătire fizică bună şi am petrecut împreună o perioadă de timp în care am reuşit să ne cunoaştem mai bine, şi mă refer aici la tot stafful şi la toţi jucătorii. Va fi un campionat interesant, prin modul de desfăşurare şi în acelaşi timp o ediţie inedită cu această singură serie. În ceea ce ne priveşte, avem un lot echilibrat, omogen, cu fotbalişti care joacă de mult împreună. Iar cei trei-patru care au venit sper să se integreze foarte bine şi cât mai repede. Şi cu acest lot sperăm să îndeplinim obiectivul… Am discutat cu cei din conducere şi obiectivul trasat este clasarea în primele şase. Sperăm ca ceea ce am făcut în cantonament să ne ajute la meciurile oficiale”, a spus tehnicianul argeşenilor, citat de site-ul clubului, csmioveni.ro.
Monica CRISTEA