Recent, chiar în ultima zi de transferuri pentru echipele din Liga Naţională de baschet masculin, BCM U Piteşti l-a adus în lot pe americanul Daniel Bailey. Conform site-ului oficial al clubului din Trivale, Daniel Bailey a evoluat ultima dată la Tokyo Excellence, în Japonia. Americanul s-a născut la 8 iunie 1990, are 1,96 m şi joacă pe poziţiile 2 şi 3. Bailey şi-a început cariera profesionistă în 2012, în Germania, unde a jucat la Crailsheim Merlin. A evoluat apoi timp de trei sezoane la formaţia finlandeză BC Nokia, iar în sezonul 2016-2017 a jucat la KTP Basket, tot în campionatul Finlandei. Bailey este al şaptelea străin care soseşte la BCM U Piteşti, după Tony Bishop, Jahii Carson, Mladen Jeremic, Ivan Siriscevic, Maksim Korniienko şi Makym Sturanovic.
A plecat Person
Săptămâna trecută, oficialii de la BCM U Piteşti au renunţat la serviciile suedezului Jonathan Person, care a evoluat la gruparea din Trivale aproximativ un an. În România, Person s-a remarcat pentru prima dată în tricoul celor de la BC Mureş, în stagiunea 2017-2018, iar la scurt timp a venit la Piteşti. Întrucât a fost accidentat în ultimele luni, oficialii piteşteni au decis să-l aducă pe Jahii Carson. Acesta s-a impus rapid pe postul de conducător de joc. Person nu a mai jucat pentru Piteşti de la duelul din Cupa României cu CSM Târgu Mureş. Suedezul s-a întors în ţara natală şi va evolua pentru Sodertalje Kings. La scurt timp, sportivul a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care a spus: „Eu şi BCMU Piteşti am ajuns la o înţelegere pentru a ne despărţi. Nu m-am simţit niciodată apreciat acolo şi aveam nevoie de o schimbare. Am avut de luat una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea. Colegii mei, fanii, prietenii din Piteşti îmi vor lipsi. Le urez jucătorilor toate cele bune şi mult noroc pentru ultima parte a sezonului!”
Următorul meci, în deplasare
Echipa pregătită de Florin Nini va susţine următorul meci din TOP 6 la finalul acestei săptămâni. Piteştenii vor evolua în deplasare, luni, 11 martie, de la ora 19, cu U BT Cluj-Napoca. Două zile mai târziu, cele două grupări se vor duela în sferturile Cupei României, partida urmând a se disputa tot la Cluj-Napoca, ora nefiind stabilită.
În altă ordine de idei, accidentările unor jucători îi cam dau bătăi de cap antrenorului Florin Nini. Acesta speră să poată conta pe serviciile lui Jeremic şi Siriscevic, care au fost indisponibili la partida de la Oradea.
De asemenea, tehnicianul argeşean nu se va putea baza nici pe Radu Paliciuc. El s-a accidentat la un antrenament al echipei naţionale şi a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi. Medicii au spus că va lipsit o lună de pe teren.