Ca urmare a evenimentelor de la Berevoeşti, prefectul Cristian Soare a luat legătura cu Jandarmeria şi cu Poliţia şi a dispus efectuarea de controale în toate comunităţile importante de romi din Argeş. De asemenea, prefectul a emis un ordin prin care a dispus un control la Primăria Berevoeşti. La faţa locului vor ajunge şi angajaţi ai Agenţiei pentru Prestaţii Sociale, deoarece foarte mulţi dintre stăpânii de sclavi primeau ajutoare sociale. Aceste ajutoare constituie, de regulă, un instrument în mâna primarilor care îi folosesc pe beneficiari ca masă de manevră la voturi. În loc să fie create locuri de muncă, statul preferă să acorde ajutoare sociale (celebra lege a venitului minim garantat), iar beneficiarii se mulţumesc să primească bani de la stat, să stea prin cârciumi şi să facă afaceri.
Primarul ştia…
Prefectul Cristian Soare ne-a declarat că a fost informat de structurile specializate ale Ministerului de Interne în legătură cu intervenţia care urma să aibă loc la Berevoeşti în urmă cu o săptămână. Nu puteam să o desconspir, vă daţi seama. Am discutat şi cu domnul chestor Ispir şi mi-a spus că ancheta a pornit la finalul anului 2015, în urma unei sesizări a Poliţiei Berevoeşti. Am dispus efectuarea unui control la Primărie, pentru că în proporţie de 99% mi se pare că este exclus ca primarul Florin Proca să nu fi ştiut de situaţie. De ce spun asta: este la al doilea mandat, iar primăria trebuie să facă în mod obligatoriu anchete sociale la acordarea venitului minim garantat. Deci, cineva din Primărie ar fi trebuit să meargă acolo să vadă despre ce este vorba în fiecare gospodărie. Or, să mă ierte Dumnezeu, dar în satul Gămăceşti, unde s-a întâmplat grozăvia, sunt 196 de beneficiari de venit minim garantat, printre care şi dintre cei care au exploatat persoanele vulnerabile”, ne-a declarat Cristian Soare.
Situaţia în judeţ
În tot judeţul sunt multe comunităţi de romi unde trebuie făcute verificări. Pe de altă parte, o atenţie sporită ar trebui acordată venitului minim garantat. În Argeş sunt cam 9.000 de beneficiari, foarte mulţi de etnie romă. Colegul Flavius Petrescu a făcut un sondaj printre primarii localităţilor cu comunităţi mari de romi, iar rezultatele sunt următoarele: în Albeştii de Argeş sunt circa 600 de romi, în Cetăţeni – cam 1.000 (dintre care peste 900 primesc venit minim garantat!!!), în Sălătrucu – 440 (la recensământ s-au declarat români, iar 60 primesc venit minim garantat); la Răteşti – 600 de romi, 40 cu ajutor social (mulţi au plecat la muncă în străinătate, după cum ne-a declarat primarul); în fine, la Miceşti sunt 800 de romi, iar 59 dintre ei primesc ajutor social.
Lipsa de educaţie
Înainte de 1989, copiii de romi erau aduşi aproape cu forţa la şcoală. În prezent, din cauza problemelor financiare, cei mici nu mai ajung acolo! Şi uite aşa, pe fondul lipsei de cultură, de educaţie, apar astfel de probleme, după cum ne-a declarat şi medicul psihiatru Victoria Irimia. „Este vorba despre comunităţi care trăiesc într-un primitivism evident, dar pentru care astfel de fapte – sechestarea unor persoane, umilirea lor, folosirea forţată la muncă – li se par normale. Pe această cale au ajuns să facă şi avere. Avem de-a face cu o lipsă crasă de educaţie, dar şi de control din partea statului. Statul ar trebui să dispună de pârghii prin care să intervină, mai ales când avem de-a face cu astfel de comunităţi care trăiesc cu 2.000 de ani în urmă, dar cu pretenţii de modernism”, ne-a declarat Victoria Irimia. Aşadar, vor fi verificări în comunităţile de romi. Greu de crezut că vor mai răsări astfel de cazuri, mai ales că potenţialii rău-făcători sunt acum în gardă. Dar măcar aşa s-ar putea să avem o şansă la normalitate!
Claudiu DIŢA