Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Lazăr L. Apostoloiu, pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea de fonduri europene în formă continuată, şi a lui Lazăr Apostoloiu, pentru complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete tot pentru obţinerea de fonduri europene şi tot în formă continuată. Ambii împricinaţi sunt din Vaideeni, Vâlcea, iar cel de al doilea a fost chiar consilier local în comuna amintită.
Din rechizitoriul procurorilor Anticorupţie rezultă că, în perioada 2008 – 2012, Lazăr L. Apostoloiu, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a depus cu rea-credinţă la APIA Vâlcea mai multe documente false, în scopul obţinerii sprijinului financiar pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care în realitate nu le deţinea. Concret, este vorba despre suprafeţele de 120 ha, respectiv 130 ha păşune.
Prin aceste demersuri, cel în cauză a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 895.519 lei, sumă cu care APIA a comunicat că se constituie parte civilă.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile care aparţin inculpaţilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.