Am aterizat la München, iar aeroportul m-a fascinat. Este un areal imens, modern şi extrem de bine organizat. Acolo se întâlnesc zilnic 150.000 de persoane, adică pasageri, angajaţi, vizitatori. Cifra anuală a pasagerilor este de 45 de milioane.
Lista facilităţilor este lungă, dar m-am bucurat de accesul gratuit la presa zilei. Am aflat astfel că pe terenul aferent aeroportului se va construi un oraş satelit, o fabrică a ideilor inovative. Este vorba despre centre de cercetare spaţială, aeronautică, tehnologia viitorului în telecomunicaţii şi energie, ecologie nouă şi digitalizare. Acest proiect-mamut este unic în lume şi se doreşte finalizarea sa în anul 2025. Au fost proiectate patru sectoare uriaşe, dintre care primul trebuie pus în funcţiune în patru ani. Numai pentru acest sector se estimează investiţii în valoare de 400 milioane de euro.Vor fi create 5.000 de locuri de muncă. În plus, acest oraş al viitorului va dispune de hoteluri, restaurante, magazine, cinematograf, grădiniţă de copii şi şcoală. Vor exista legături directe şi cu oraşul, şi cu aeroportul. Acolo vor circula autobuze autonome (fără şofer). Am senzaţia unui scenariu ştiinţifico-fantastic. Dar realitatea este că prieteni arhitecţi din Düsseldorf mi-au confirmat dimensiunea proiectului respectiv. Este vorba despre o logistică fără egal, dar şi câştigul pe care se contează poate întreţine toată infrastructura acestui Lab Campus şi a aeroportului. Institute de cercetare, universităţi de renume, firme serioase, agenţii de investiţii şi-au anunţat deja intenţia de colaborare. Nu ştiu dacă trebuie să ne bucurăm sau nu.
În acest context, îmi reamintesc despre o carte apărută în Romania anilor ’70. Se numea „Şocul viitorului”, scrisă de sociologul american Alvin Töffler. Acea carte releva preţul pe care trebuie să-l plătească fiecare individ şi societatea în ansamblu în procesele schimbării. Tema este mai actuală decât oricând.
