
Tensiunile din PSD Argeș au escaladat după o postare a Consiliului Județean care a creditat parlamentarii partidului pentru obținerea finanțării mai multor proiecte locale, inclusiv modernizarea străzii „Intrarea Lămâiței“ din Pitești, în valoare de un milion de lei.
Primarul Cristian Gentea a reacționat dur, contestând această versiune și acuzând lipsa de sprijin real pentru municipiu, susținând că proiectul aparține administrației locale și nu rezultatul intervenției parlamentarilor PSD.
Disputa a degenerat într-un schimb public de acuzații între edil și conducerea județeană a partidului, condusă de Ion Mînzînă, pe tema creditării finanțărilor și a rolului fiecărei părți în proiectele din Pitești.
În acest context, ziarul nostru își exercită rolul de a patra putere în stat și inițiază o dezbatere publică, prezentând opinii pe marginea subiectului care arde, fără a formula verdicte. Dar, în dezbatere, așteptăm soluții. O „descarcerare“ politică se impune, totuși!
Adrian Dumitru Bughiu: „Va exista o singură echipă PSD
în Argeș, cu un singur lider“

Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș (CJ), a comentat situația din interiorul PSD Argeș, relația dintre organizația județeană și cea municipală din Pitești, precum și așa-numitul „conflict dintre palate“. Oficialul susține că, dincolo de tensiunile existente, partidul funcționează pe baza unei logici de echipă, iar deciziile și rezultatele sunt produsul unui efort colectiv, nu al unor lideri individuali.
* Cum comentați ruptura dintre PSD Argeș și PSD Pitești? Este un conflict de echipe sau unul de persoane?
** Nu e neapărat o ruptură… pare mai mult un mod de lucru! În PSD, atunci când opoziția e slabă, energiile negative se ard în interiorul partidului. Dar, la final, va exista o singură echipă PSD în Argeș, cu un singur lider! Deocamdată, acest lider, ales prin vot de către social-democrații din Argeș, este Ion Mînzînă, indiferent dacă acum vor unii sau nu vor. Desigur, nu putem să minimalizăm ieșirile în decor din ultima vreme din partea domnului Cristian Gentea, pentru că este primarul Piteștiului. Am observat că a reușit să agite lucrurile mai mult în afara partidului decât în interior. Dar, repet, singurul lider al PSD Argeș este Ion Mînzînă și el este exponentul unei echipe care a primit, de asemenea, girul membrilor PSD din Argeș și votul argeșenilor.
Anul viitor vor fi alegeri pentru președintele PSD Argeș, iar dl. Mînzînă deja și-a anunțat candidatura. Dl. Gentea are, deci, posibilitatea să-i contracandideze actualului președinte și să dovedească că are sprijinul organizației județene! Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru…
“Puterea nu aparține unei singure persoane, ci echipei“
* Se poate spune că, în acest moment, există două centre de putere în PSD Argeș? Dacă da, care sunt consecințele pentru partid și pentru județ?
** Eu cred că există chiar mai multe centre de putere în PSD Argeș, lucru care mi se pare normal, pentru că vorbim de cel mai mare partid al județului. De fapt, nu știu dacă putem spune că puterea este deținută cu adevărat de anumite persoane, pentru că, de fapt, este vorba despre o echipă, chiar dacă această repetiție de termeni poate deveni obositoare pentru unii. De fiecare dată când cineva a încercat să ia partidul pe persoană fizică și să își aroge toate meritele, partidul i-a dovedit că greșește, pentru că asta ar însemna să îi anulezi pe toți ceilalți. PSD Argeș a mai experimentat, în trecutul nu foarte îndepărtat, situații similare, create, deloc întâmplător, dacă ne aducem aminte, tot de dl. Cristian Gentea, într-o altă eră a partidului. Și iată că organizația a ieșit mai întărită, lucru care, sunt convins, se va întâmpla și de data asta!
* Unii afirmă că excluderea oamenilor din PSD Pitești de pe listele parlamentare a fost o sancțiune politică. Care este opinia dumneavoastră?
** Afirmația legată de lipsa reprezentării Piteștiului este falsă. Municipiul este reprezentat în Parlament de senatorul Ovidiu Puiu, un parlamentar cu care am colaborat cât se poate de bine și care a dat dovadă de mult profesionalism în acțiunile sale, fiind un câștig important pentru echipa de parlamentari ai Argeșului. Tema a fost lansată artificial pentru a crea percepția unor dezechilibre și pentru a genera reacții emoționale.
“Proiectele pentru Pitești nu sunt afectate de conflictele interne“
* Considerați că acest „conflict dintre palate“ afectează concret proiectele pentru Pitești și pentru județ sau este doar un război intern de imagine?
** Așa-numitul „conflict dintre palate“ nu influențează proiectele pentru Pitești. Acestea depind direct de primarul Cristian Gentea și de echipa sa. Nu există legătură între aceste tensiuni și implementarea investițiilor locale. În egală măsură, echipa de la Consiliul Județean răspunde de proiectele de la nivel județean.
Vreau, totuși, să fac o mențiune: pentru atragerea de investiții în Pitești au lucrat constant nu doar reprezentanții administrației locale, ci și întreaga echipă PSD Argeș. Adică efortul de la nivel local, pentru cele mai multe dintre investiții, a fost susținut la nivel județean, cu implicarea președintelui Ion Mînzînă și a parlamentarilor de Argeș. Nu cred că este nimeni atât de puternic încât să spună: „domnule, eu singur am adus nu știu ce sume uriașe“, pentru că, la nivel guvernamental, totul se face în urma unor negocieri, atât în interiorul partidului, cât și între partide. Gândiți-vă că miniștrii sau premierul, oricare ar fi ei, încearcă să mulțumească reprezentanții cât mai multor zone din țară pentru a avea susținere. Așa este în democrație, indiferent că ne place sau nu.
* Cine are mai multă influență în acest moment asupra deciziilor partidului: președintele CJ Argeș sau conducerea de la Pitești?
** Conducerea de la Pitești răspunde pentru situația municipiului. În același timp, conducerea de la nivel județean, prin președintele Ion Mînzînă și echipa de la nivel județean, are responsabilitate asupra întregului județ Argeș, inclusiv asupra municipiului Pitești. Ion Mînzînă este nu doar liderul formal, ci și liderul informal, pentru că întotdeauna a lucrat în echipă și pentru echipă. Sigur, nu poți mulțumi întotdeauna fiecare cetățean sau, în plan politic, fiecare organizație locală, dar viața îți oferă extrem de rar satisfacție deplină. Un partid nu se conduce cu orgoliul supradimensionat, ci cu pragmatism și cu o strategie bazată pe echipă. Diferența dintre noi și alte partide este că PSD nu a fost neapărat un partid de lider, ci unul de echipă în jurul unui lider, pentru că am avut întotdeauna mult mai mulți oameni bine pregătiți comparativ cu alte partide. De aici și numărul mare de primari și consilieri locali. Calitatea oamenilor care formează echipa este rețeta de succes a acestui partid.




























