Trei puştani, un băiat de 16 ani şi două fete de 14 ani, au ajuns la spital după – spuneau unii – ce ar fi căzut de pe bicicletele cu care se plimbau. Alta era însă realitatea.
Cică se plimbau cu bicicletele
Evenimentul a avut loc puţin după ora 21 a serii de miercuri, la Călineşti, Pe drumul spre locul accidentului, echipajele medicale s-au întâlnit cu o maşină particulară, cu care o rudă de-a victimelor îi luase pe cei trei şi pornise către spital. Din cele declarate de răniţi rezulta că se plimbau cu bicicletele dinspre satul Valea Corbului către Cârstieni şi în timp ce coborau o pantă, din cauza vitezei şi a întunericului, n-au mai putut opri, au căzut şi s-au rănit. Poliţiştii au mirosit că ceva nu se leagă în toată această poveste şi au mers la locul indicat ca să vadă cât de avariate erau bicicletele. Spre surpriza lor, acolo au descoperit o motocicletă. În scurt timp adevărul a ieşit la iveală.
Minciuna are picioare scurte
Din verificări a rezultat că adolescentul de 16 ani plecase la plimbare cu acea motocicletă care nu era înmatriculată, iar el se subînţelege că nu avea permis de conducere. Cel mai probabil ca să se dea mare ori să arate cât de „viteaz” este, el le-a invitat la plimbare pe cele două puştoaice, care s-au înghesuit pe şa în spatele flăcăului. Pe drum, băiatul a acroşat-o pe Veronica S., de 44 de ani, din localitate, care se deplasa pe marginea carosabilului în aceeaşi direcţie de mers. Aşa se face că motociclistul de ocazie n-a mai putut controla ghidonul şi a căzut împreună cu însoţitoarele sale. Cei trei au fost găsiţi de o rudă, care i-a dus spre spital. Din fericire, nimeni nu a suferit răni grave, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţare.
Val. NICOLAU