Doi tineri sunt nevoiţi să dea cu subsemnatul, fiind suspectaţi că ar fi consumat substanţe interzise.
Din cele discutate cu Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, am aflat că, sâmbătă noapte, o patrulă a agenţilor comunitari îşi făcea rondul prin cartierul Trivale. Ajunşi aproape de parcul Făget, atenţia lor a fost atrasă de doi tineri ascunşi pe scara din spatele unui bloc, care aveau un comportament suspect. Unul dintre ei era în stare… euforică, dar parcă ar fi băut ceva. La percheziţia corporală asupra tinerilor cu pricina, unul în vârstă de 14 ani, iar celălalt de 18 ani, ambii din municipiu, au fost descoperite foiţe pentru confecţionat ţigări şi fragmente vegetale susceptibile a fi substanţe cu efect psihoactiv, adică etnobotanice. De altfel, în momentul depistării, cel de 18 ani tocmai răsucea o ţigară, pe care n-a mai apucat s-o termine. Împricinaţii au fost conduşi la sediul poliţiei locale şi identificaţi, apoi a fost anunţaţă poliţia, iar cazul a intrat în atenţia ofiţerilor de la combaterea criminalităţii organizate, care vor continua cercetările.
Adolescenţi prinşi cu „iarbă” în Trivale
Advertisement
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
Felicitari Politiei locale pentru vigilenta!