Duminică după-amiază, agenţi ai Secţiei 1 Poliţie Piteşti l-au depistat pe Alexandru Ionuţ D., în vârstă de 19 ani, din municipiu, în timp ce circula cu maşina pe strada Dumbravei. Pe lângă faptul că, aşa cum avea să se stabilească după ce autoturismul a fost tras pe dreapta, tânărul de la volan nu avea permis de conducere, el se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Etilotestul a dovedit că adolescentul cu pricina avea o concentraţie de 0,43 mg/l de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Extinzând investigaţiile, poliţiştii au stabilit că autoturismul îi fusese încredinţat de Florin R., în vârstă de 44 de ani, şi el piteştean, care ştia că Ionuţ nu are permis. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului, respectiv pentru încredinţarea vehiculului unei persoane care nu deţine permis de conducere, iar cercetările vor continua cu împricinaţii în stare de libertate.
Val Nicolau