Un puştan a căzut victimă unui eveniment rutier produs pe DJ679 la Hârseşti şi din fericire nu a suferit răni grave.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti s-a stabilit că Marius F., de 38 de ani, din Bradu, conducea un BMW din direcţia Bârla către Stolnici.
În timp ce străbătea comuna Hârseşti, a acroşat un adolescent de 15 ani, din localitate, care se deplasa pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers. În urma accidentului minorul a fost rănit uşor şi transportat la spital cu diagnosticul de traumatisme la mâini şi la picioare şi contuzie lombară.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.