Administrativ

Simona Bucura Oprescu, declaraţie în Parlament

Simona Bucura Oprescu
Simona Bucura Oprescu

Deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu a susţinut ieri o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor cu tema „Programul de guvernare al PSD este reflectat în bugetul de stat şi va fi respectat pe deplin”.

În declaraţia sa, ea a menţionat că Parlamentul a adoptat un buget „echilibrat şi sustenabil, care conţine toate măsurile cuprinse în programul de guvernare, un program pe care ni l-am asumat cu toată încrederea şi responsabilitatea”. De asemenea, deputatul a arătat că „în doar o lună şi jumătate de la învestirea Guvernului Grindeanu, putem vorbi despre mai multe măsuri realizate din programul de guvernare decât au făcut alte guverne timp de patru ani”. „Programul de guvernare al PSD este reflectat în bugetul de stat şi va fi respectat pe deplin. Toate promisiunile vor deveni realitate şi dorim să le transmitem tuturor românilor încrederea că îşi pot construi viitorul aici, acasă”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu.

Claudiu DIŢA

Simona Bucura Oprescu

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Claudiu DiţaClaudiu Diţa

3 Comentarii

  1. Ce sa zica si ea, saraca? Asta da activitate de parlamentar. In principiu, are dreptate, dar ce merite are ea? Argesul e praf ca infrastructura rutiera, ca investitii de tot felul si ea se gudura pe langa sefi. Pentru asta am trimiso acolo? Cateii zilelor noastre dau si ei din coada pe langa stapani. ,,Lauda-ma gura, ca-ti dau prajitura”.

  2. Crescuta langa vecinul Nicolescu tare priceputa in a vb degeaba , bai fatuc o tu nu vezi in ce hal e argesul, nu vezi ca e praf, fara industrie, fara locuri de muna, pleaca lumea pe capete din tara si tu aiurezi a psd …cum ai ajuns in parlament nu inteleg!

  3. Si de ce va plangeti de proasta infrastructura?Se pare ca concitadinii nostrii asa vor sa fie.Intram in martie .Nu se aude nimic de autostrada care mai tine uzina aici .O sa ii vedem pe votanti PSD cand o sa ne spuna francezul pa

Comentariile sunt închise.