120 participanţi caravana — Detalii actualizate despre 120 participanţi caravana, pe scurt, în articolul de mai jos.
120 participanţi caravana

…Informaţia a fost furnizată azi la conferinţa de presă a Consiliului Judeţean Argeş susţinută de Ion Mânzână, vicepreşedinte, invitaţi fiind Araxi Negoşanu, manager interimar al Teatrului „Al. Davila”, şi Ionel Voica, secretarul judeţului.
Potrivit vicelui Mânzână, pe 31 ianuarie, la Piteşti a poposit caravana de informare demarată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia în vederea promovării oportunităţilor de investiţii cu fonduri europene din liniile de finanţare ce au fost lansate la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut pentru potenţialii beneficiari din mediul public şi privat. La manifestare au participat peste 120 de persoane din mediul de afaceri, dar şi din instituţii publice, subiectul principal constituindu-l „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”.
De asemenea, vicepreşedintele Mânzână a mai făcut câteva precizări privind majorarea cu 20% a salariilor angajaţilor CJ, excepţie făcând preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi, deficitul de personal cu care încă se confruntă instituţia (mulţi candidaţi se înscriu la concurs, dar niciunul nu întruneşte punctajul necesar), demersurile pentru reabilitarea grădinii (teatrului) de vară etc.
Val. NICOLAU
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
