Albe, maro, gri, mici, mari, moderne, curate ori dărăpănate şi mizerabile. Aşa pot fi catalogate chioşcurile, gheretele, micile magazine stradale din Piteşti, situate majoritatea în zona centrală a urbei, acolo unde este vad comercial. Primarului nu îi place… priveliştea. Şi va schimba situaţia în doar câteva luni, chiar dacă va deconta electoral atitudinea sa.
Inventar în tot oraşul
Nici multor cetăţeni cu simţ estetic nu le place zona centrală din acest punct de vedere; are aspect de talcioc: baloane vândute la colţ de stradă, jucării pe jos, dulciuri pe câte-o masă, într-o atmosferă pur balcanică. Alţii, din contră, cred că merge şi aşa, fiindcă localitatea dintre dealuri este la origine târg negustoresc şi, oricum, „suntem aici la porţile Orientului…”, după cum spunea Mateiu Caragiale.
Cristian Gentea e categoric; vrea să schimbe aspectul stradal. Azi, prin intermediul city-managerului Lucreţiu Tudor, şi-a făcut publice intenţiile, în câţiva paşi simpli: merg echipe pe teren şi identifică toate spaţiile comerciale care se încadrează la categoria „chioşc/gheretă/tonetă”. Până la 31 august se finalizează inventarul celor aflate pe domeniul public, chiar şi dozatoarele pentru cafea fiind luate în vizor. Situaţia respectivă va fi analizată de o comisie constituită la nivelul primăriei şi apoi va fi întocmit un regulament de funcţionare. Municipalitatea vine în sprijinul agenţilor economici ce funcţionează în astfel de spaţii, oferindu-le modele unice de chioşcuri, cele alimentare de o anumită formă şi culoare, cele pentru ziare, de asemenea, cu specificul lor, ca şi florăriile.
Cu lenjeria intimă expusă…
Primarul a afirmat că o situaţie mai deosebită a găsit în pasajul „Mobilux”, acolo unde estetica are mult suferit din cauza celor care vând obiecte vestimantare: „Nu este posibil să expui ciorapi şi lenjerie intimă în felul acesta!” Chiar dacă este conştient că măsura nu va fi pe palcul multora, iar la următoarele alegeri va pierde voturi din partea celor nemulţumiţi că nu îşi mai pot desfăşura activitatea ca şi până acum, Cristian Gentea nu se teme că va plăti electoral măsurile luate. „Nu îi desfinţăm, nu le luăm dreptul de a funcţiona, dar să o facă în condiţii mult mai bune din toate punctele de vedere şi pentru dânşii, dar şi pentru cetăţeni; să fie totul frumos, unitar, aranjat, modern, nu cum se întâmplă în prezent”.
Va fi o nouă etapă care, promite edilul, va aduce un spor de frumuseţe oraşului, mai ales zonei centrale, acolo unde este cea mai mare densitate de chioşcuri şi tonete.