Doar 60 de oameni au avut privilegiul, conform restricțiilor sanitare de a fi martorii unui spectacol senzațional organizat de Centrul Cultural Județean Argeș. Cei care nu au mai găsit bilet, au regretat. Au avut și de ce. Institutia condusă cu măiestrie de managerul Araxy Negoșanu a dedicat seara Zilei Îndrăgostiților. Și intenția conducerii s-a concretizat până în cel mai mic detaliu. Încă de la intrarea în sala „Lumina”, fiecare spectator a primit câte-o inimioară din plastic.
Simbolul dragostei s-a regăsit și pe scena superb decorată în care a predominat culoare iubirii, roșul. Încântătoarea Zina Ghițulescu, a fost ca de fiecare dată la înălțime, în dubla ei ipostază de cântăreață și prezentatoare. Fabian Sanchez a încins apoi atmosfera cu muzica sa pe ritmuri latino, antrenând publicul la aplauze și mișcare. Gina Pavel ajutată de doi adolescenți și-a demonstrat calitățile vocale prin trei piese cunoscute. Printr-o ținută strălucitoare, debordanta Elena Niciu a aprins sala nu doar cu roșul costumației ci și prin cântecele electrizante care au prins de minune, mulți tineri cântând alături de ea: „Da, te iubesc!” Ca o încununare a întregii seri, mini-recitalul Adinei Sima a fost senzațional. Cu două cântece din repertoriul internațional și una din zestrea noastră folclorică, solista a cucerit publicul purtându-l într-un univers de vis cum rareori ne este dat să întâlnim.
Prin vocea sa, prin sunetele de dimensiuni divine, Adina Sima, un nume consacrat al marilor scene, a dat adevărata măsură a valorii sale artistice uimind auditoriul care a rasplatit-o cu îndelungi aplauze și urale. Buchetele imense de flori pe care îndrăgita cântăreață de-abia le putea ține, au fost consecința firească a prețuirii de care se bucură. O seară reușită, un spectacol memorabil, cu un titlu sugestiv „Love, love, love!” ales inspirat în ziua magică de 14 februarie, ca un preambul al unei perioade de mari surprize artistice oferite de Centrul Cultural Județean Argeș.