Mă invită academicianul Gheorghe Păun, zilele trecute, la o lansare de carte. Abia ajuns la Biblioteca Judeţeană, aflu că nu-i voba de o carte a domniei sale, ci a domnului Mihai Vinereanu care, fugit în America prin 1985, originar din Vaideeni, se întoarce acasă să ne convingă de un „adevăr incomod” şi anume că mama limbii noastre nu-i latina, ci proto-indo-europeana. Teză pe care o avansează în cartea „Adevăruri incomode despre limba română”. Carte-ghid a voluminosului „Dicţionar etimologic”, comis tot de domnia sa, unde demonstrează, cuvânt cu cuvânt, că baza lexicală a limbii române nu este latina, cum oficial se suţine de la nivel academic şi până la profesorii care predau limba noastră în şcoli. Asta ca să nu mai amintesc aici de cei mai cunoscuţi autori de dicţionare de la noi. Atât cartea, un fel de cheie a dicţionarului „construit pe principiile şi cu instrumentele moderne ale lingvisticii comparate”, cum se pronunţă în prefaţă editorul, Dumitru Ioncică, directorul Editurii „Uranus”, cât şi dicţionarul etimologic vin să ne bulverseze şi totodată să revoluţioneze manualele de istorie şi de lingvistică. Autorul ia în calcul trei ipoteze cu privire la originea limbii noastre – originea latină cu aproape 13% elemente latine şi peste 87% împrumuturi, origine latină cu foarte multe elemente traco-dace, dar şi slave, origine traco-dacă cu ceva influenţe latine şi de altă natură – respingându-le pe primele două şi optând pentru a treia.

O primă reacţie am putut-o constata chiar în timpul dezbaterilor pe marginea teoriei susţinute de cartea d-lui Vinereanu. Atât autorul, cât şi editorul au avansat ideea că inclusiv celor de la Academie le-ar fi fost teamă să restabilească adevărul în ce priveşte originea limbii române şi ne-a lăsat să înţelegem, pe cei din sală, că academicienii sunt cumva nişte „depăşiţi”, nişte „prăfuiţi”, neinteresaţi să aducă la zi rezultatele cercetărilor în domeniu. Lucru care evident l-a afrontat pe academicianul Gh. Păun, care s-a simţit obligat să vină cu o îndreptăţită replică. De aici s-a încins o dispută interesantă asupra chestiunii, despre cum vorbeau şi cum scriau strămoşii noştri, de ce nu au intervenit savanţii să pună lucrurile la punct, să accepte teza că „proto-indo-europeana este limba originară utilizată de strămoşii noştri în urmă cu 9.000 de ani, care nu erau alţii decât geţii, urmată în ordine cronologică de limba pelasgă, de traco-dacă şi de română”.

Ca să fiu sincer, am avut sentimentul că asist la o dispută mai veche, lansată la Piteşti de profesorul Tudor Diaconu care şi el, ca şi dl. Vinereanu, susţinea că este falsă ideea originii latine a limbii române. Că „limba română este mai veche decât limba latină, vorbită în Latium şi-n întreg teritoriul peninsulei italice de doar 5% dintre locuitori”. În fine, că „latina a pierdut teren din două motive: înmulţirea locuitorilor neromani odată cu supunerea de către Roma a celorlalte neamuri peninsulare şi apoi caracterul ei administrativ. O populaţie veche, deţinătoare a unei culturi de tip arian vedic, a plecat prin mileniul 4 î.Hr. din Carpaţi şi a pus bazele culturii vedice în India, nu invers”.

Apoi, e puţin credibil ca românii să fi învăţat latina doar în 165 de ani cât timp romanii au stăpânit 14% din teritoriul Daciei. O serie de argumente furnizate cercetătorului de comparaţia cu celelalte limbi din jurul nostru, etimologia înşelătoare a unor cuvinte traco-dacice (crai, cătană, colibă, ciurdă, custură, cosor, coasă, cracă, gâscă, grădină, gură, grai, vorbă), similaritatea fonetică, evoluţia sunetului b aspirat în română şi latină „deschide ipoteza surprinzătoare că latina ar proveni din traco-dacă”.

Cu adevărat surprinzătoare! Du-te şi spune treaba asta la Academie, d-le Vinereanu, a fost îndemnat la lansare, iar răspunsul a fost că a încercat şi nimeni nu l-a ascultat. Poate că academicianul Păun va face diligenţele necesare, iar tezei d-lui Vinereanu i se va acorda atenţia cuvenită. Altminteri, cum ne-am putea permite noi să semnalăm un „adevăr incomod” nu atât pentru academicienii noştri, cât pentru italieni, pentru unguri şi chiar pentru ruşi? Poate că tăbliţele de aur de la Sinaia – care tot la ruşi se află (?), ca şi tezaurul – vor aduce oarece lumină în povestea asta aşa de frisonantă. Dacă nu, tot bulvesaţi vom rămâne, în timp ce istoricii şi lingviştii se ceartă.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio