Ieri, la centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş a fost poiectul „Adaptare prin Dezvoltarea Abilităţilor Personale Timpurii”, prin pogramul de educaţie, burse, ucenicie şi antreprenoriatul tinerilor în România, finanţat prin garanturile SEE 2014-2021.
Proectul are o durată de doi ani – 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2020, beneficiari fiind copii romi din comunităţile argeşene. Scopul: creşterea nivelului de integrare a copiilor romi în şcoală şi influenţarea în sens pozitiv a rezultatelor şcolare ale acestora. Obiectivele sunt creşterea conştientizării la nivel comunitar privind problematica integrării şi dezvoltarea abilităţilor cadrelor didactice şi a elevilor. Beneficiari sunt cel puţin 60 de cadre didactice, 200 de elevii, 70 de părinţi. România a încheiat un parteneriat cu Norvegiaîn acest sens. Un punct forte al acestui proiect este faptul că reprezentantul Norvegiei este o româncă stabilită acolo de 15 ani, Mihaela Tăbăcaru. Şcolile partenere ale acestui proiect sunt cele cu majoritatea elevilor de etnie romă din Argeş: Nr. 1 Cetăţeni, Nr. 1 Miceşti, Nr. 1 Vlădeşti, Şcoala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăeşti, Şcoala Gimnazială „Mihai Tican-Rumano” Berevoieşti.
La evenimentul de ieri au fost prezenţi repezentanţi ai Consiliului judeţean, ai şcolilor partenere, inspectorul şcolar Petre Livezeanu şi sociologul Cornel Constantinescu.
Alexandra IRIMIA