# Cinci persoane care ridicau dubii au fost amprentate. Doi patroni, sancţionaţi contravenţional
După cum v-am informat, aseară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, împreună cu reprezentanți ITM Argeș și cu inspectori din cadrul Oficiului pentru Jocuri de Noroc Argeș și Dâmbovița au acționat la mai multe săli de jocuri de noroc de pe raza orașului Mioveni, pentru verificarea respectării legislației incidente în domeniul de funcţionare, asigurarea unui climat de ordine publică și identificarea de persoane pretabile la săvârșirea de fapte antisociale.
Ce au descoperit?
Astăzi, poliţiştii au centralizat datele în urma verificărilor de aseară. S-a constatat că, privind paza obiectivelor, nu sunt nereguli. Cu ocazia activităţilor, au fost verificate 8 locații unde se desfășoară astfel de activități și legitimate peste 50 de persoane. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991R şi au fost amprentate cinci persoane. Reprezentanții I.T.M. și O.J.N. au invitat reprezentanții societăților verificate la sediu, la date ulterioare, pentru finalizarea verificărilor.