Astăzi, în jurul orei 15, cadavrul unei femei a fost decoperit de poliţişti într-o gospodărie din comuna Miceşti.
Este vorba despre Irina A., de 54 de ani, al cărei cadavru a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea stabilirii cauzelor morţii.
La examinarea exterioară a trupului neînsufleţit au fost evidenţiate câteva urme de violenţă, dar numai medicul legist poate spune dacă acestea au sau nu legătură cu decesul. Cazul a fost preluat de judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care au deschis dosar penal pentru moarte suspectă şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care femeia a murit.
Poliţiştii l-au găsit în locuinţă şi pe concubinul femeii, dar acesta era atât de beat, încât nu se putea discuta cu el.
Poliția a finalizat cercetările și a înlăturat orice suspiciune de crimă. Femeia suferise un infarct.