În jurul orei 9,25 a dimineţii de azi, Detaşamentul de Pompieri Piteşti a fost sesizat că Şcoala Nr. 19 „Matei Basarab” din cartierul Găvana III a fost invadată de fumul care ieşea de la un tablou electric.
Din motive de siguranţă, conducerea unităţii a decis toţi elevii, circa şase sute, să fie evacuaţi. Întrucât ploua torenţial, toţi copiii au fost mutaţi dintr-un corp în altul al clădirii pe o scară interioară. Speriată, o elevă a făcut atac de panică şi a avut nevoie de asistenţă mdicală.
Totodată, părinţii elevilor din clasa pregătitoare au fost chemaţi să îi ia acasă până la rezolvarea problemei. Fumul gros a ajuns de la parter până la etajul trei al clădirii, de unde elevii de clasa a opta s-au autoevacuat, aşa cum au procedat la simulările organizate în colaborare cu ISU Argeş pe parcursul anului şcolar trecut.
Cursurile au fost suspendate, întrucât unitatea şcolară nu mai are electricitate. Echipele furnizorului de electricitate CEZ va trebui să schimbe tabloul de distribuţie şi să verifice instalaţia electrică din întreaga şcoală.
Ştire în curs de actualizare, vom reveni.
Val NICOLAU
N.r. – Imaginea este una de arhivă, revenim cu imagini de la faţa locului.