Update: Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din municipiul Brașov, județul Brașov, care conducea un ansamblu rutier (cap tractor cu semiremorcă), din direcția Pitești spre Vâlcea, a acroșat un minor de 14 ani, din Bascov, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Din fericire, minorul este rănit ușor, fiind transportat la spital cu diagnostic preliminar policontuzionat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Un accident rutier a avut loc, acum puțin timp, la Valea Ursului, informează ISU Argeș.
Potrivit sursei citate, un pieton în vârstă de 14 ani a fost lovit de un TIR.
La fața locului intervine echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
(Foto: InfoTraficPitesti)