# Tineri cu un comportament suspect, reţinuţi de jandarmi! Aparent, nu au mai mult de 17 ani.
Sâmbătă seara, la ora la care concertele de Zilele Piteştiului răsunau pe Strada Mare, un grup de tineri aflaţi în zonă au decis că e momentul s-o facă lată.
S-au pitit după blocurile de pe Strada Victoriei, s-au aşezat pe o bancă şi au început să „mermelească” niscaiva tutun. Din câte se pare, nu era doar tutun în amestec, iar comportamentul ciudat al tinerilor (râsete isterice şi gălăgie) a atras atenţia jandarmilor care asigurau măsurile specifice de siguranţă şi ordine publică la eveniment.
Adolescenţii, trei băieţi şi o fată, au fost abordaţi de jandarmi şi legitimaţi. Niciunul nu avea 18 ani împliniţi. La efectuarea controlului corporal, unul dintre jandarmi a descoperit un pachet de ţigări care conţinea resturi vegetale uscate, cu miros şi aspect specific de marijuana.
Substanţele au fost predate pentru analize, iar cei patru tineri au fost conduşi la sediul Jandarmeriei Argeș pentru continuarea cercetărilor și întocmirea actelor de constatare. Cazul a fost preluat de către BCCO Pitești, iar cercetările sunt în derulare.
FOTO UPDATE