UPDATE: A fost alarmă falsă
Aşa cum v-am informat, sâmbătă după-amiază, forţe impresionante ale poliţiei, jandarmeriei, poliţiei locale, pompierilor au fost concentrate în piaţa Primăriei Piteşti în urma unei ameninţări cu bombă. Zona a fost izolată pe o distanţă de 500 m, iar grupa pirotehnică din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al poliţiei judeţene a verificat fiecare încăpere a instituţiei. După câteva ore de căutări s-a ajuns la concluzia că a fost o alarmă falsă.
Totul a început după ce un bărbat a sunat la dispeceratul Poliţiei Locale Piteşti şi a ameninţat că dacă nu i se virează 5.000 de euro în cont, va arunca în aer una dintre clădirile primăriei, iar dispecerul de serviciu a sesizat imediar poliţia judeţeană. Chiar dacă apelantul nu a precizat despre care primărie este vorba, faptul că a sunat la dispeceratul poliţiei locale piteştene a condus la concluzia că este vorba despre Primăria Piteşti. Prezent la faţa locului, Dănuţ Teodorescu, directorul executiv al instituţiei, a declarat că unitatea este monitorizată și păzită permanent şi că este exclus ca vreun străin să fi putut avea acces în clădire.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru şantaj în vederea obţinerii de foloase materiale, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Sâmbătă seară, oamenii legii au adus la audieri trei suspecţi, unul dintre ei fiind un bărbat de 38 de ani, din Câmpulung, care a fost ridicat de la domiciliul său din cartierul Vişoi. Deşi el susţinea că nu are nicio legătură cu cele întâmplate, anchetatorii au stabilit că apelul a fost dat de pe numărul lui de telefon, dar au şi alte indicii care îi conduc la ipoteza că bărbatul ar fi autorul faptei pentru care riscă între doi şi şapte aniu de puşcărie. Bărbatul a mai avut probleme cu legea, cel mai nou dosar fiind întocmit la începutul acestei luni pentru schingiuirea unei pisici în care cercetările continuă. Se zice că suspectul ar suferi de afecţiuni psihice fără a exista un diagnostic stabilit de medic, motiv pentru care va fi supus unei expertize medico-legale.
ȘTIREA INIȚIALĂ: În aceste momente forțe de polițiști, jandarmi, pompieri sunt concentrate în jurul Primăriei Pitești în urma unei amenințări cu bomba.
Pirotehniștii fac cercetări. Revenim cu amănunte!
2 Comentarii
Cris
Si,bănuiesc,că pe plimbaretii de pe Strada Mare ii dureau ,exact in cot?
Moș Craciun
Bomba bombelor este că prostimea votează ciuma roșie și pt asta Judetul Arges va rămâne fără populație, întrucât nu se vor mai face investiții, locuri de munca noi vor fi 0 și tinerii de acolo își vor lăsa părinții și bunicii și vor pleca în străinătate – Occident, …, după munca, pt a putea avea o bucată de pâine.
Asta este vina doar a celor fara creier, care s-au vândut la psd-eu pt 1 kg de ulei, zahar sau faina, pt a le da votul acestor mafioți, ascunși sub masca PSD.