# Un tânăr de 21 de ani a abuzat de pedala de acceleraţie a Matizului şi s-a răsturnat, lovind în timpul „cascadoriei” un cap de pod, un stâlp şi dărâmând două garduri. Aventura nefericită s-a încheiat în curtea unui localnic din comuna argeşeană Bogaţi.
În această seară, în jurul orei 21:30, un accident a fost anunţat pe raza comunei Bogaţi, sat Glâmbocel (DJ702C). Din primele date, un autoturism a ieşit de pe carosabil, iar la apelul 112 a fost anunţat faptul că o persoană este blocată în vehicul. Au intervenit un echipaj SMURD şi o autospecială pentru descarcerare. La locul accidentului, au constatat că este vorba despre un autoturism răsturnat. Două victime conştiente, bărbați, au fost identificate, iar unul dintre ei era încarcerat. După ce li s-au acordat îngrijiri la faţa locului, cei doi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii amănunţite.
Din cercetările efectuate de poliţişti, rezultă că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive. Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul Matizului (foto), nu a adaptat viteza într-o curbă uşoară la stânga, a lovit un cap de pod, apoi un stâlp de lemn şi 2 garduri, oprindu-se în final într-o curte.
Ambele persoane au fost preluate de ambulanțe SMURD şi SAJ și transportate la spital cu politraumatisme. Aparent, nu au răni care să le pună viaţa în pericol.
Poliţiştii nu l-au putut verifica pe şofer cu etilotestul, dar vor recolta probe biologice fiindcă modul cum s-a produs accidentul stârneşte dubii cu privire la conduita anterioară a acestuia. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.