# Un angajat al primăriei a trecut cu roţile excavatorului peste o femeie din comuna Arefu!
Scenă de groază în această dimineaţă, la Curtea de Argeş, acolo unde a avut loc un accident rutier deosebit de grav, cu pieton implicat. O femeie a sfârşit sub roţile unui utilaj de mari dimensiuni!
A strivit-o la manevra de mers înapoi!
UPDATE: Nicolae Z, 59 ani, din localitate, conducea un buldoexcavator al primăriei pentru a deszăpezi o alveolă dintr-o staţie de autobuz din zona Gării. La un moment dat, efectuând o manevră de mers înapoi, a surprins-o pe Anca I., în vârsta de 69 ani care, neatentă, n-a mai avut timp să se ferească. Se pare că şoferul nu a observat nici el pericolul şi a trecut pur şi simplu cu roţile peste femeie care a murit pe loc. Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte de producere a accidentului.
Tragedia vine la doar o zi după un alt accident grav petrecut în municipiul Basarabilor. Vă reamintim, marţi, patru vehicule au fost implicate într-un carambol provocat de un şofer care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc. ISU şi echipajul SMURD au reuşit să salveze viaţa şoferului care fusese încarcerat şi era în stare de inconştienţă.