În această dimineață, în jurul orei 9, pe raza comunei Băiculești s-a produs un accident rutier grav. În urma unei tamponări, un autoturism a ieșit în decor, persoana de la volan fiind găsită încarcerată. Au intervenit o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD.
Victima, un bărbat de 80 de ani, a fost scos din mașină în stare de semiconștiență. Este vorba de Nicolae B., din comuna precizată. Acesta a ieşit la şoseaua naţională fără a acorda prioritate de trecere şi s-a tamponat cu un Volkswagen Golf condus regulamentar de Cătălin Ş., de 26 de ani, din Valea Iaşului.
Octogenarul a fost extras de echipajele ISU Argeș şi predat unui echipaj al Ambulanței, care l-a transportat la Spitalul Județean.
Pe perioada acțiunii ISU – SMURD și a cercetărilor, traficul s-a desfășurat alternativ.