Echipajele ISU Argeş au fost sesizate astăzi cu privire la un accident petrecut pe Autostrada A1 (km 118, pe sensul Piteşti – Bucureşti). Două autoturisme s-au tamponat, iar către locul accidentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD dotat cu aparatură pentru terapie intensivă.
Fiindcă s-a constatat că sunt mulţi răniţi, şase la număr, forţele de intervenţie au fost întărite cu încă o ambulanţă SMURD de prim-ajutor. Din fericire, persoanele implicate în accident nu au suferit răni grave şi au fost suficiente îngrijirile medicale acordate la faţa locului. Vreme de aproape o oră traficul a fost blocat.
Evenimentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc la kilometrul 118. Din verificări a rezultat că Marian C., de 59 de ani, din Moşoaia, conducea un VW Passat către Bucureşti. Întrucât a greşit ieşirea de la Vivo!, a întors ca să intre pe breteaua care ducea spre direcţia dorită. În acest context s-a tamponat extrem de violent cu un VW Jetta, condus regulamentar de Cosmin B., de 41 de ani, din Constanţa. Accidentul s-a soldat cu răniea ambilor conducători auto, precum şi a Mariei U., de 63 de ani, Constantin M., de 54 de ani, ambii din Vedea, pasageri în Pasat, a Roxanei D., de 26 de ani, din Constanţa, şi a lui Andrei S., de 41 de ani, din Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, pasageri în Jetta. Traficul a fost complet blocat către Capitală şi la faţa locului au intervenit ambulanţa de terapie intensivă mobilă, dar şi ambulanţe SMURD şi ale serviciului judeţean. Toate cele şase persoane au fost transportate la spital în stare de conştienţă, unde medicii au constatat că cei doi pasageri din Jetta aveau răni ceva mai grave şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.