Advertisement
Activități preventive în Gara Pitești.
În ziua de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au desfășurat activități preventive cu specificul transportului feroviar, în stația CF Pitești, precum și în mai multe trenuri de călători.
În cadrul activităților desfășurate, au fost transmise recomandări privind respectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, interdicția prezenței persoanelor în gabaritul liniilor de cale ferată sau în zona siguranță a căii ferate în alte condiții decât cele prevăzute de lege, dar și pentru prevenirea faptelor împotriva patrimoniului și împotriva persoanei care ar putea avea loc în gări sau trenuri.
Advertisement