S-a dorit o acţiune de amploare. A fost minuţios pregătită de conducerea primăriei împreună cu city-managerul Lucreţiu Tudor. Edilul-şef şi cei doi viceprimari, Gelu Tofan şi Mihai Mihăilescu, deşi din partide diferite, au conclucrat bine, fiind de acord că trebuie o schimbare de decor în tot oraşul. Dar…
O măsură… discutată
În speţă, erau vizate chioşcurile amplasate ilegal pe domeniul public. La iniţiativa primarului Cristian Gentea s-a făcut o inventariere, trecându-se apoi la verificarea „statutului” fiecărui chioşc, cui aparţine, în ce stare se află etc. Multe dintre ele, chiar din zona centrală, arată jalnic. Degradate, nefolosite de mult timp, „pete” inestetice în peisaj. Într-unele cerşetorii se adăposteau pe timpul nopţii! S-a trecut apoi la acţiuni concrete de ridicare a lor, spre bucuria multor cetăţeni care de ani buni aşteptau să se petreacă „minunea” şi să dispară chioşcul ruginit din dreptul locuinţelor lor. Mai mult decât atât, au fost descoperite şi multe gherete de tot felul care ocupau spaţiul verde. După cum s-a constatat şi din reacţiile piteştenilor care postează pe reţelele de socializare sau scriu pe site-un primăriei, măsurile luate de conducerea municipaliăţii în privinţa chioşcurilor sunt apreciate. Numai că… a apărut o reacţie neaşteptată, de opoziţie din partea anumitor persoane, distribuitori de presă, reprezentanţi ai unor firme care deţin astfel de chioşcuri, în care se vând diverse produse alimentare ori legume, fructe sau flori.
Deficit de spaţiu verde
Primarul nu şi-a ascuns mirarea şi a spus-o public în cadrul conferinţei de presă de ieri, susţinută în sala Centrului Multifuncţional. Sincer, dând dovadă de transparenţă totală, edilul-şef a mărturisit: „Rar mi-a fost dat să văd atâtea intervenţii din partea unor persoane care invocă anumite motive, cum ar fi că, dacă se desfiinţează un chioşc în care se desfăşoară o activitate economică, o mică afacere, rămân oamenii fără loc de muncă şi alte asemenea motive…” Cu alte cuvinte, se poate înţelege, printre rânduri, că se fac presiuni pentru ca ritmul de desfăşurare a acţiunii respective să fie încetinit, dacă nu chiar stopat. Totuşi, care va fi atitudinea primarului, pus într-o postură dificilă, pe de o parte de a veni în întâmpinarea dorinţei mai vechi a piteştenilor, pe de alta, de a-i împăca şi pe cei nemulţumiţi şi afectaţi de măsura luată? În faţa presei, ieri, Cristian Gentea a venit pregătit. În timp ce pe ecranul din spatele său erau proiectate imagini cu chioşcuri, arătându-le cu degetul, a afirmat, cu aerul omului care nu se lasă cu una cu două, când şi-a propus ceva: „Iată exemple, uitaţi-vă cum este ocupat spaţiul verde, în condiţiile în care în Piteşti avem deficit de spaţiu verde pe cap de locuitor! Vreau să anunţ pe toată lumea şi să se ştie că se impune continuarea acţiunii gândite de noi şi avem argumente în acest sens”.
Precizăm că proiectul este mult mai amplu, în ultima fază a lui, agenţilor economici urmând a li se oferi oportunitatea de a-şi defăşura activitatea în chioşcuri, însă în alte condiţii. Să nu mai ocupe spaţiile verzi şi toate, în funcţie de specific, florării, difuzare presă etc să fie moderne şi cu design adecvat.