
Poliția Locală Pitești a desfășurat astăzi o acțiune în zona centrală a municipiului, alături de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Pitești și ai Protecției Copilului Argeș, pentru creșterea siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale.
Persoane legitimate și sancțiuni aplicate
Scopul intervenției a fost identificarea:
- persoanelor care cerșesc,
- minorilor fără supraveghere,
- persoanelor fără adăpost.
În urma verificărilor, au fost legitimate șase persoane, iar pentru cerșetorie
au fost aplicate două sancțiuni contravenționale.Apel către cetățeni: nu încurajați cerșetoria!
Astăzi, fiind o zi senină și cu cruce în calendar, unii cerșetori au străbătut centrul orașului, profitând de numărul mai mare de trecători și de credincioșii care se îndreptau spre biserici. Unora însă nu le-a priit plimbarea cu mâna întinsă, intrând în vizorul autorităților. Poliția Locală Pitești le reamintește cetățenilor să nu ofere bani sau bunuri celor care cerșesc, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță în comunitate
.Acțiuni continue pentru siguranța comunității
Autoritățile locale anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a crea un mediu sigur pentru toți locuitorii Piteștiului.







































