Goteborg
Continuăm reportajul nostru cu maşina şi rulota, în căutarea Aurorei Boreale, în zona arctică a Scandinaviei. Câteva cuvinte şi despre ce a mai rămas din vestitul spaţiu Schengen, cel în care ne tot căznim să intrăm, dar nu reuşin din cauza opoziţiei Olandei, Finlandei şi poate a altor state europene. La frontiera româno-maghiară, controlul a fost sumar. Practic, am arătat doar cărţile de identitate şi în nici zece secunde am trecut mai departe. Între Ungaria şi Slovacia nu există niciun fel de control. La fel şi între Slovacia şi Polonia. În schimb, între Polonia şi Germania, nemţii instalaseră posturi de control. Grănicerii nemţi au verificat cu atenţie actele, s-au uitat chiar şi la anvelopele maşinii, unul dintre ei s-a holbat câteva minute la bagaje, altul a vrut să vadă dacă avem veste reflectorizante şi triunghi reflectorizant. Totul a durat vreo 15 minute. La intrarea în Germania s-a cam terminat şi cu Schengen-ul. Chestie pe care aveam s-o constatăm şi mai acut îndată după debarcarea în portul Goteborg, a doua zi. Din tot şuvoiul de maşini care ieşea din burta vaporului, vameşii şi poliţiştii suedezi ne-au ales, evident, pe noi. Mai mult ca sigur din cauza numerelor de înmatriculare româneşti, pentru că maşinile cu numere suedeze sau norvegiene, gemând de alcool de toate felurile, nu i-au interesat.
Interogatoriu ca la KGB
Poliţiştii suedezi ne-au indicat să parcăm într-un garaj imens, au cerut să deschidem toate uşile, apoi ne-au dus într-o cameră mobilată doar cu o masă şi câteva scaune. Unul, mai tinerel, care mesteca întruna frunze de tutun, m-a pus să scot tot ce am în buzunare şi să pun pe masă. A mirosit îndelung ţigările (Sobieski, o marcă poloneză), a studiat atent şi bricheta, s-a holbat un pic la zloţii cu care rămăsesem din Polonia, apoi a început un adevărat interogatoriu: cu ce scop aţi venit în Suedia, pe cine cunoaşteţi pe aici, cu cine o să vă întâlniţi, de ce-aţi venit aici iarna, nu vara, ca majoritatea turiştilor (venim şi la vară, i-am răspuns), şi tot aşa. Între două întrebări de genul ăsta, un poliţist care scotocea prin bagaje a venit cu o bucată de slănină afumată în mână şi m-a întrebat ce-i aia şi ce fac cu ea. I-am explicat la ce e bună, i-am zis că le dau şi amicilor suedezi din ea şi, dacă-i curios, îi dau şi lui o bucată. A ieşit afară.
După vreo 20-30 de minute de interogatoriu de acest fel, i-am spus poliţistului că mi-a fost de ajuns, că nu mai am nimic de adăugat şi că aştept să-mi spună când putem pleca. Omul s-a mai înmuiat un pic arătându-mi că „aşa e procedura”. L-am întrebat de ce procedura asta ni se aplică doar nouă, dar nu mi-a mai răspuns. Ne-a lăsat să plecăm după vreo oră. Surpriza a venit când am ieşit din camera de interogatoriu şi am ajuns la maşină: toate bagajele noastre fuseseră scotocite şi răscolite într-un mod de nedescris: şerveţele de hârtie lângă uleiul de motor, mezelurile lângă detergentul de spălat vase, ziarele puse între slănina afumată şi cârnaţii de porc etc. Ne-a luat vreo două ore bune să rearanjăm cât de cât toate lucrurile. La ieşirea din garajul cu pricina, poliţistul care ne-a interogat ne-a urat „vacanţă plăcută şi drum bun!”. Fireşte, i-am răspuns, dar nu pot aşterne pe hârtie ce i-am zis.
Pe drumuri îngheţate
După calvarul din port, am făcut o pauză de vreo câteva ceasuri acasă la un amic, ziarist, din Goteborg. Omul s-a arătat mirat de scrupulozitatea controlului la care am fost supuşi. Aproape că-i era jenă de excesul de zel al compatrioţilor săi. După o cafea şi un sandviş, am pornit la drum, pe drumul european E45, înspre nord. O scurtă porţiune a fost autostradă, apoi exclusiv drum naţional până în Laponia. De la Goteborg până la Cercul Polar de Nord, dincolo de care se poate vedea Aurora Boreală, sunt în jur de 1.400 km. Vreo trei zile de mers, am calculat. S-a dovedit a fi un calcul total greşit, după cum se va vedea în cele ce urmează.
Camping Mora
Prima zi după plecarea din Goteborg, călătoria a continuat conform planului. A doua zi, însă, după ce făcusem cam 400 km de la Goteborg înspre nord, am început să vedem ce înseamnă iarna scandinavă. Şoseaua nu mai era curăţată de zăpadă „la negru”, cum zicem noi. Stratul de omăt amestecat cu gheaţă de pe caldarâm era din ce în ce mai gros. În scurt timp, nici urmă de asfalt. E drept, plugurile şi-au făcut datoria, dar se rula pe zăpadă bătătorită, amestecată pe destule porţiuni cu gheaţă. Pe unele segmente de drum am mers exclusiv pe gheaţă.
Anvelope cu cuie
Toate maşinile care circulă prin acele zone sunt echipate cu anvelope de iarnă care au nişte cuie metalice inserate, ceea ce ajută ca, pe gheaţă ori zăpadă, să poţi circula fără probleme. Anvelopele mele, însă, deşi avuseseră şi ele astfel de cuie, rulaseră două ierni prin România, astfel că jumătate, dacă nu mai bine, dintre aceste cuie s-au pierdut. Iar rulota avea anvelope de iarnă fără cuie. Astfel că a trebuit să rulăm cu viteză mai redusă, pentru a evita ieşirea în decor ori derapajele. În oraşul Mora, undeva prin centrul Suediei, am înnoptat într-un camping deschis şi iarna. Fata de la recepţie mi-a spus că-s norocos, că mai au doar vreo trei-patru locuri libere (din cele aproape 300!) şi că, data viitoare, ar fi bine să fac rezervare din timp. N-aş fi zis că-s aşa de mulţi amatori de campare iarna, dar campingul respectiv era literalmente plin.
Sorin SIMION
(va urma)
