Două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au acţionat la Domneşti, unde luase foc acoperişul unei locuinţe. La intervenţie a participat şi un echipaj al serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate, iar flăcările au fost stinse înainte să se extindă.
De asemenea, ieri-dimineaţă, două autospeciale de stingere, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit pe strada Ştefan Ciobanu din cartierul Prundu, de unde se primise o sesizare că de sub acoperişul unei case ies nori groşi de fum. La sosire, echipajele au constatat că ardeau lucruri dintr-o cameră situată la mansarda casei. Pompierii au acţionat pentru lichidarea incendiului şi pentru evacuarea bunuruilor din interior, printre care şi două butelii.
Din primele verificări s-a stabilit că focul a fost cauzat de efectul termic al unui mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat în contact cu materiale textile.